Patru zile până la turneul preolimpic / Cristina Laslo: Norvegia are un ușor trac cu noi

Naționala feminină se pregătește intens pentru meciurile anului, care îi pot aduce calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. România va juca sâmbătă de la ora 20.30 cu Norvegia și duminică de la ora 17.00 cu Muntenegru, în cadrul turneului ce se va desfășura în capitala Muntenegrului, Podgorica. Primul joc al turneului este cel dintre Norvegia și Muntenegru, programat vineri, de la ora 20.30. Primele două clasate se califică la Jocurile Olimpice, partidele României urmând a fi transmise de postul Prima TV. Înaintea antrenamentului de luni seara, handbalistele  noastre au primit din partea membrilor staff-ului tehnic câte o brățară cu un pandantiv pe care scrie ”Tokyo”.

”Am așteptat aceste meciuri de la precedentele Jocuri Olimpice, la care eu nu am participat. Prezența la JO înseamnă fericire, dorințe și vise împlinite. Cel mai important este primul meci, cu Norvegia, apoi vedem ce calcule ne facem cu Muntenegru. Nu există loc de greșeală, trebuie să ne calificăm pe mâna noastră. Norvegia are un ușor trac cu noi, probabil de când le-am bătut în 2018 ne-au luat frica”, a declarat Cristina Laslo pentru site-ul frh.ro.

”Este săptămâna muncii de patru-cinci ani! Dorința este foarte mare să ne calificăm la Tokyo. Pentru mine este un vis să fiu antrenorul naționalei României și să fim la Jocurile Olimpice, este visul pentru care muncim zi de zi, minut de minut. Fetele sunt foarte concentrate, conștiente și pregătite. Cel mai important este primul meci, cu Norvegia, joc pe care ne dorim să-l câștigăm”, a afirmat selecționerul Adrian Vasile pentru site-ul oficial al FRH.

Foto: frh.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *