Liga Zimbrilor / Dinamo a câștigat la pas restanța cu Suceava
Al doilea meci al zilei de luni din primul eșalon masculin a fost restanța dintre CSU Suceava și Dinamo, contând pentru etapa a 18-a. A fost un meci desfășurat previzibil, la discreția echipei campioane, care a obținut a șaptesprezecea victorie consecutivă în campionat. De altfel, după cum au spus și antrenorii la final, cele două grupări au jucat mai mult cu gândul la partidele importante pe care le vor disputa marți. Astfel, Dinamo va disputa derby-ul cu cea de-a doua clasată, Potaissa Turda, în timp ce Suceava va întâlni pe CSM Focșani, joc din care speră să obțină puncte importante în lupta pentru evitarea retrogradării.
CSU SUCEAVA – DINAMO BUCUREȘTI 26-34 (10-17) Arbitri: Alin Gherman / Adrian Moldovan
Suceava: Grigoraș, Makaria – Popia 5, Juverdianu 5, Balazs 5, Furak 4, Loic 2, Petrov 2, Sadovyi 1, Lupu 1, Dascălu 1, Kobzii, Costea, Oancea, Păunescu, Anton. Antrenor: Adrian Chiruț.
Dinamo: Heidarirad, Missaoui, Lazăr – Gavriloaia 5, Bannour 5, Szasz 4, Asoltanei 4, Hanțaru 3, Humet 3, Hebo 3, Mousavi 3, Botea 2, Negru 1, Kuduz 1, Savenco, Dima. Antrenori: Constantin Ștefan, Sebastian Bota.