Liga Florilor / Măgura Cisnădie a câștigat ultimul meci al etapei a XIII-a

După ce a făcut senzație în runda precedentă, când a terminat la egalitate cu CSM București, ”U” Cluj n-a mai repetat acea evoluție și a pierdut clar joi seara partida cu Măgura Cisnădie. Astfel, clujencele au început slab, Măgura a condus cu 9-3 în minutul 11, apoi ”U” a revenit la 12-14, însă echipa lui Alexandru Weber a intrat cu 4 goluri avans la pauză. Chiar dacă a avut o Diana Lazăr în mare formă, ”U” Cluj n-a mai reușit să revină, lipsa de prospețime a jucătoarelor care au dus greul jocului spunându-și cuvântul, în lipsa unor soluții pe bancă. Și dacă a venit vorba de bancă, conducerea clujeană lasă în continuare echipa fără antrenor principal, ceea ce e diletantism în formă pură și nu poate avea ca efect decât retrogradarea. Măgura Cisnădie a ajuns la șase victorii și a urcat pe locul 5, cu 19 puncte. Etapa a 14-a se va juca la Sfântu Gheorghe, pe 30 și 31 martie.

MĂGURA CISNĂDIE – CSU CLUJ-NAPOCA 31-26 (16-12) Arbitri: Radu Iliescu / Doru Manea

Cisnădie: Voicu – Bardac 7, Radojevic 7, Blazevic 5, Tătar 3, Gjorgjijevska 3, Lisewska 3, Abded-Kader 2, Predoi 1, Ianăși, D. Necula. Antrenor: Alexandru Weber.

Cluj: Ion, Țăgean – Lazăr 10, R. Necula 6, Nicolae 4, Chintoan 3, F. Ilie 2, Dumitrașcu 1, Cordoș, Demian, Șelever. Antrenor: Sebastian Micola.

Foto: Alex Nicodim

Un comentariu la „Liga Florilor / Măgura Cisnădie a câștigat ultimul meci al etapei a XIII-a

  • 26/03/2021 la 10:19
    Permalink

    Iarasi m-ati necajit mai fetelor. Doar Diana Lazar singura nu va poate tine in Liga Florilor. Din nou apararea este punctul slab. Rebe, mai multe patrunderi, te rog. Ai avut multe ocazii.Dar nu kamikaze. O accidentare te poate scoate din handbal. Hai ca puteti!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *