Liga Florilor / Slatina câștigă duelul singurelor echipe 100% românești, dar furnizează și ratarea anului în handbalul mondial (video)
Primul joc al zilei de joi din Liga Florilor a fost unul foarte important pentru subsolul clasamentului, CSM Slatina fiind prima de deasupra liniei salvării, în timp ce Activ Prahova Ploiești ocupa penultimul loc. De asemenea, a fost duelul singurelor echipe din primul eșalon feminin care au în componență doar jucătoare românce. Ar fi fost de așteptat un joc echilibrat, însă n-a fost deloc așa, echipa olteană impunându-se fără probleme după ce a condus la diferențe confortabile.
Cu toate acestea, jucătoarele pregătite de Victorina Bora au ratat foarte mult din situații clare, Nicoleta Rusu trecându-și în cont ratarea anului din handbalul mondial probabil, trimițând mingea în bară de la 6 metri, cu poarta goală în față.
De partea cealaltă, prahovencele au greșit enorm, exasperându-l pe antrenorul Florin Ciupitu, care a cerut, în repriza secundă, două time-out-uri la interval de numai două minute. În orice caz, un succes fără drept de apel al grupării oltene, care se duce la 6 puncte de primul loc retrogradabil și urcă două poziții în clasament.
CSM SLATINA – ACTIV PRAHOVA PLOIEȘTI 26-19 (15-10) Arbitri: Mihai Pîrvu / Mihai Potîrniche
Slatina: Pașca, Nagy – Ostase 9, Stoicănescu 6, L. Popescu 5, Cârligeanu 2, Tămaș 1, Drăghici 1, Rusu 1, Ivan 1, Fulgoi. Antrenor: Victorina Bora.
Ploiești: Inculeț, A. Popescu, Paraschiv – I. Leuștean 5, Crețu 3, Lăscăteu 2, Mureș 2, Panaite 2, Florea 2, Beșleagă 1, Bucă 1, F. Popescu 1, V. Leuștean, Vartic, Stoica, Șerban. Antrenor: Florin Ciupitu.
Foto: Alex Nicodim