Gloria Bistrița-Năsăud se desparte de Horațiu Pașca

După cum anticipa antrenorul Horațiu Pașca după înfrângerea de miercuri cu Dacia Mioveni, relațiile sale contractuale cu clubul Gloria Bistrița-Năsăud au încetat. Iată comunicatul grupării bistrițene. UPDATE: clubul bistrițean a anunțat sâmbătă că Radu-Alexandru Moldovan este antrenor principal interimar, iar Gabriel Borodi e antrenor secund.

Rezultatele echipei de handbal feminin CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, din ultima perioadă, ne îndepărtează semnificativ de obiectivul propus, ceea ce ne pune în fața deciziei de a întrerupe colaborarea cu antrenorul Horațiu Pașca.
Domnule profesor, vă mulțumim pentru contribuția importantă adusă echipei de suflet a bistrițenilor, mai bine de 6 sezoane.
Împreună am rescris istoria sportului bistrițean, am clădit o echipă, un nume dus peste hotare în cupele europene, am trăit emoții la fiecare meci și multe clipe de bucurie.
Însă, actualele rezultate ale echipei cer schimbări, deși nu ne-am fi dorit să ajungem la astfel de decizii.
Vă apreciem și vă dorim mult succes în carieră, să continuați să inspirați generații de sportivi.
Echipa CS Gloria2018 Bistrița-Năsăud își continuă drumul spre performanță!

În acest sfârșit de săptămână vom anunța numele antrenorului interimar care va prelua echipa de Liga Florilor și va continua activitatea clubului, în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse la începutul sezonului.

Ne dorim să vă putem oferi în continuare cât mai multe bucurii și să fiți mandri de noi și de CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud!

Echipa CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud

Foto: Facebook Gloria Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *