Liga Florilor / Minaur câștigă la pas primul meci al etapei a 14-a

Runda a 14-a a primului eșalon feminin se joacă marți și miercuri la Sfântu Gheorghe, prima partidă fiind cea dintre nou-promovata Activ Prahova Ploiești și sfertfinalista Ligii Europene, Minaur Baia Mare. Între cele două manșe ale disputei europene cu Dunărea Brăila, gruparea pregătită de Costică Buceschi s-a impus fără mari probleme, după un meci în care prahovencele lui Florin Ciupitu au oferit în general o replică bună. De altfel, Activ a condus cu 4-1 în minutul 5, dar Minaur a preluat conducerea cinci minute mai târziu și n-a mai cedat-o până la final. Ploieștencele au mai avut o revenire în mitanul secund, de la 11-19 în minutul 35 la 17-21 în minutul 42, obligându-l pe Costică Buceschi să solicite time-out, după care maramureșencele s-au desprins decisiv. Minaur a obținut o unsprezecea victorie în campionat, consolidându-și poziția a doua în ierarhia Ligii Florilor.

ACTIV PRAHOVA PLOIEȘTI – MINAUR BAIA MARE 24-32 (10-15) Arbitri: Georgiana Lungu / Mihaela Paraschiv

Activ: Inculeț, Paraschiv, A. Popescu – Șerban 8, Mureș 5, I. Leuștean 3, Beșleagă 3, V. Leuștean 1, Crețu 1, Vartic 1, Lăscăteu 1, Florea 1, Panaite, Bucă, State, F. Popescu. Antrenor: Florin Ciupitu.

Minaur: Enache, Idehn – Laslo 5, Seraficeanu 5, Kovacevic 5, Popa 4, Cioca 3, Blohm 2, Tănasie 2, Araujo 2, Lavko 2, Fujita 2, Polocoșer, Burlachenko, Kerekes, De Souza. Antrenor: Costică Buceschi.

Foto: Alex Nicodim

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *