Steaua învinge vicecampioana după un meci spectaculos și merge în Final Four-ul Cupei României
Cel de-al treilea sfert de finală al Cupei României a fost de departe cel mai spectaculos, desfășurat cu cel puțin o viteză în plus față de precedentele două, cu numeroase repuneri rapide, contraatacuri, execuții spectaculoase și parade ale portarilor. Steaua a obținut o victorie suprinzătoare, dar meritată, scor 36-34, la capătul unui joc al cărui deznodământ a fost stabilit în ultimele secunde.
Echipa militară a dominat prima jumătate a partidei, conducând în permanență, chiar și la 4 goluri, inclusiv datorită paradelor lui Alexandru Bucătaru, Steaua având 2 goluri avans la pauză, după o repriză cu 40 de goluri. Turda a început în trombă mitanul secund, cu 4 goluri consecutive în primele 5 minute, însă steliștii au revenit și aveau 3 goluri avans în minutul 45, 30-27. A fost așadar rândul echipei ardelene să alerge după egalare, iar Potaissa a trecut în avantaj în minutul 53, 32-31, după care s-a mers cap la cap până la final.
Ultimul minut a fost dramatic: Steaua conducea cu 35-34, iar Marius Stavrositu a cerut time-out cu 23 de secunde înainte de final, fix înainte ca Milosevic să scape mingea din mână. După time-out Steaua se afla în amenințare de joc pasiv și mai avea două pase, dar Turda a primit eliminare la bancă atunci când adversarii erau obligați să arunce la poartă, astfel că ”militarii” au putut lungi atacul până la final, reușind să mai și înscrie prin Mihalcea.
POTAISSA TURDA – STEAUA BUCUREȘTI 34-36 (19-21) Arbitri: Marian Drăghici / Ionuț Drăguț
Potaissa: Șelaru, Irimuș – Ghiță 8, Dumitriu 5, Cîntec 4, Dragas 4, Thalmaier 3, Lazăr 2, Szoke 2, Talas 2, Pavel 2, Ghivil 1, D. Pop 1, Rohozneanu, Zacaciurin. Antrenor: Horațiu Gal.
Steaua: Bucătaru – Mihalcea 12, Grbovic 9, Roșu 6, Milosevic 4, Burlacu 2, Khairi 2, Georgescu 1, Vartic. Antrenor: Marius Stavrositu.
Jucătorul meciului: Nemanja Grbovic.
Foto: Alex Nicodim