Dinamo București a câștigat pentru a șasea oară Cupa României

Dinamo București a câștigat duminică după-amiază finala Cupei României, învingând-o clar pe HC Dobrogea Sud Constanța, scor 27-20. Partida se anunța echilibrată, dat fiind faptul că echipa dobrogeană a fost singura care i-a învins pe dinamoviști în campionat și lucrurile au stat astfel în prima repriză. Dobrogea Sud a condus de mai multe ori, chiar și la două goluri, însă ”câinii” au preluat definitiv controlul partidei în ultimele minute ale primei jumătăți a jocului. După ce a avut trei goluri avans la pauză, Dinamo s-a desprins treptat în mitanul secund, fiind net superioară la nivelul liniei de 9 metri, unde Bannour și Kuduz au făcut legea. Portarul Heidarirad a avut din nou o zi bună, la fel și constănțeanul Dan Vasile, însă a fost prea puțin pentru ca echipa dobrogeană să poată emite pretenții. Dinamo a reușit astfel eventul campionat-cupă, aceasta fiind a șasea Cupă a României din istoria clubului bucureștean. Finala mică a competiției a fost câștigată de Steaua.

DINAMO BUCUREȘTI – HC DOBROGEA SUD CONSTANȚA 27-20 (13-10) Arbitri: Robert Harabagiu / Silviu Stănescu

Dinamo: Heidarirad, Missaoui – Bannour 8, Kuduz 7, Botea 3, Shebib 3, Ghionea 2, Asoltanei 2, Mousavi 1, Gavriloaia 1, Hebo. Antrenori: Constantin Ștefan, Sebastian Bota.

Constanța: Vasile – Nistor 5, Nikolic 5, Ignat 3, Komogorov 3, Andrei 2, Ilie 1, Chiuffa 1, Simovic, Susanu, Stănescu. Antrenor: Djordje Cirkovic.

CSM BACĂU – STEAUA BUCUREȘTI 28-31 (13-17) Arbitri: Alin Gherman / Adrian Moldovan

Bacău: Rusu, Saldatsenka, Tamaș – Rotaru 5, Sretenovic 5, Huta 4, G. Bujor 4, M. Bujor 3, Păunică 3, Iordachi 2, Stănică 1, Crnoglavac 1, Capotă, Brăescu, Coric, Murariu. Antrenor: Sandu Iacob.

Steaua: Bucătaru, Stănescu, Niculai – Constantina 11, Mihalcea 6, Grbovic 4, Georgescu 3, Pop 3, Milosevic 2, Burlacu 2, Vartic, Khairi. Antrenor: Marius Stavrositu.

Foto: Emilia Nicolae

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *