Încă un regal al handbalului juvenil la Făgăraș, în prima jumătate a lunii august

Competiția pentru juniori ”Făgăraș Handbal Cup” își va consuma în acest an ediția a treia, după un an de pauză cauzat de pandemie. Pentru a asigura desfășurarea în condiții de siguranță sanitară, organizatoarea ACS Maro Făgăraș a fost nevoită să renunțe la două categorii de vârstă, însă, chiar și-așa, ”Făgăraș Handbal Cup” va cuprinde 8 categorii de vârstă. Astfel, între 9 și 12 august se vor juca meciurile aferente juniorilor și junioarelor 1 (2003-2004), junioarelor 2 (2005-2006) și junioarelor 3 (2007-2008). Pe 13 și 14 august va fi rândul juniorilor și junioarelor 4 (2009-2010), precum și al minihandbalului fete și băieți (2011-2012). În plus, organizatorii le pregătesc participanților o serie de cursuri destinate antrenorilor, cu lectori reputați din România și din străinătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.