Joi încep europenele feminine U-19 / Horațiu Pașca: Această generație foarte bună trebuie să confirme și pe plan internațional
Naționala feminină de tineret a plecat miercuri dimineață către Celje, Slovenia, acolo unde vineri se vor disputa primele partide ale campionatului european U-19. În urmă cu doi ani, această generație de jucătoare a terminat pe locul 11 la europenele de junioare și cu siguranță că toată lumea își dorește o clasare mult mai bună în acest an. România va juca în grupa preliminară D, unde va întâlni Ungaria (8 iulie, ora 18), Norvegia (9 iulie, ora 20) și Cehia (11 iulie, ora 20), toate partidele fiind transmise pe site-ul ehftv.com. Din cele 22 de jucătoare care au fost în pregătiri, 17 au făcut deplasarea în Slovenia, cu mențiunea că portărița Sara Rus a rămas acasă din cauza unei accidentări.
Handbal Mania a realizat un scurt interviu cu antrenorul Horațiu Pașca despre așteptările pentru acest campionat european.
Rep.: Se poate spune că această generație este un pic datoare, ținând cont de locul 11 ocupat acum 2 ani la europenele de junioare ?
Horațiu Pașca: Cu siguranță că așa este, iar fetele știu acest lucru, sper doar ca asta să nu reprezinte o presiune. În orice caz, noi ne-am pregătit foarte bine, fetele își doresc foarte mult o clasare cât mai bună și eu consider că această generație foarte bună trebuie să confirme și pe plan internațional.
Rep.: Care este obiectivul echipei la aceste europene ?
H.P.: România și-a propus întotdeauna mult, așa cum este și normal fiindcă să nu uităm că handbalul feminin a ținut mai mereu steagul sus la sporturile de echipă. Eu îmi doresc să obținem calificarea la mondiale, asta ar însemna o calificare în primele 13, dar îmi doresc foarte mult să realizăm acest lucru de pe unul din primele opt locuri. Sper să ne calificăm în grupele principale, adică în primele opt, iar tot ce va veni în plus după aceea va fi un bonus pentru noi.
Rep.: Cât de greu va fi să terminați pe locul 2 într-o grupă cu Ungaria și Norvegia ?
H.P.: E drept că nu am fost foarte norocoși la tragerea la sorți, asta și din cauză că am venit din urna a treia. Va fi greu, însă nimic nu se obține ușor în sport. Eu am o vorbă – în condițiile în care vrei să fii cel mai bun, trebuie să-i depășești pe cei mai buni. Oricum, la un moment dat, trebuia să ne confruntăm cu aceste echipe și poate că e mai bine că o vom face la început. Avem primul meci cu Ungaria, care este clar favorită, dar faptul că o întâlnim în primul meci ar putea fi un avantaj, ținând cont de faptul că niciuna din echipe nu-și va fi intrat în ritmul de competiție. Norvegia e Norvegia, ne cunoaștem reciproc foarte bine și cred că va avea câștig de cauză echipa mai în formă la momentul jocului. Vom avea apoi două zile să pregătim meciul cu Cehia, dar eu sper ca la acel moment să avem asigurat unul din primele două locuri pentru a nu depinde de rezultatul meciului dintre Ungaria și Norvegia.
LOT ROMÂNIA TINERET
Portari: Clara-Beatrice PREDA (CSM București), Raluca-Nicoleta RĂDOI (Corona Brașov), Diana-Adriana ȘUȘNEA (Sepsi Sf. Gheorghe/CNE Sf. Gheorghe).
Linia de 9 metri: Ioana-Rebeca NECULA (CSM Slatina), Alicia-Maria GOGÎRLĂ, Angela-Ștefania STOICA (CSM București), Natalia-Raissa MARIN (Corona Brașov), Maria-Valentina ION (SCM Craiova), Mara-Luciana MATEA (CSS Viitorul Cluj), Bianca-Ștefania NEACȘU (CNE Rm. Vâlcea).
Extreme: Oana-Doina BORȘ (Minaur), Andreea-Alexandra COMAN (CSM Slatina), Alexandra-Gabriela DUMITRAȘCU (CSM București), Corina-Elena-Romina LUPEI (CNE Rm. Vâlcea).
Pivoți: Sarah-Aida DARIE (Corona Brașov), Bianca-Andreea ȚÎRLE (CNE Rm. Vâlcea/SCM Rm. Vâlcea), Andreea AILINCĂI (CSM București).
Antrenor principal: Horațiu PAȘCA.
Antrenor secund: Mihaela EVI.
Antrenor portari: Mihaela CIOBANU.