România a terminat pe locul 5 europenele feminine U-19
Naționala feminină de tineret a încheiat europenele din Slovenia pe locul 5, după ce s-a impus fără drept de apel sâmbătă, în fața Danemarcei, scor 28-21. Echipa României a încheiat onorabil un campionat european în care această generație și-a depășit cu mult prestația de acum doi ani de la europenele U-17, când a terminat pe locul 11. Trebuie remarcat că echipa noastră a ieșit dintr-o grupă deloc ușoară, cu Ungaria, Norvegia și Cehia, și a pierdut doar două partide la competiția din Slovenia. Dincolo de felul remarcabil în care staff-ul a pregătit jocurile, trebuie remarcată atitudinea fetelor noastre, ambiția și determinarea cu care au abordat toate jocurile. De acum rămâne ca ele să confirme, dar pentru asta trebuie să primească și șanse să joace, ori există echipe în Liga Florilor care plătesc salarii regești jucătoarelor străine, în timp ce tinerele jucatoare românce lustruiesc băncile de rezerve. Această generație a demonstrat că are valoare și maturitate, iar aici meritele indiscutabile sunt ale antrenorilor care le-au format, ignorați pe nedrept de multe ori. Una peste alta, locul 5 obținut la europenele din Slovenia e o performanță remarcabilă pentru care toți cei care și-au adus contribuția merită felicitări. Și poate că unii au învățat și faptul că secretomania nu ajută la nimic, echipele care au publicat totul despre amicalele disputate, Ungaria si Rusia, vor juca finala.
DANEMARCA – ROMÂNIA 21-28 (10-15) Arbitri: Tomas Barysas / Povilas Petrusis (Lituania)
Danemarca: Bossen, Bengtson – Frandsen 7, Troelsen 3, Skott 3, Wierzba 2, N. Rasmussen 2, T. Rasmussen 1, Ebler 1, Johannsen 1, Laursen 1, Lilholt, Andersen, Hansen, Ebsen. Antrenor: Heine Eriksen.
România: Rădoi, Șușnea, Preda – Gogîrlă 10, Darie 3, Borș 3, Matea 3, Marin 3, Stoica 2, Ailincăi 2, Coman 1, Lupea 1, Neacșu, Necula, Dumitrașcu, Țîrle. Antrenori: Horațiu Pașca, Mihaela Evi, Mihaela Ciobanu.
Felicitări fetelor și antrenorilor lor, poate-i menționați într-o listă, măcar, să se bucure de mai multă apreciere!