Carlos Viver: Cea mai bună versiune a Rapidului se va vedea în returul campionatului

Antrenorul principal al echipei feminine Rapid București a acordat un interviu paginii de Facebook a clubului, în care a vorbit despre Cupa României, dar și despre obiectivele echipei feroviare în campionatul care va începe în primul weekend din septembrie. În ceea ce privește cupa, tehnicianul spaniol a spus: ”va fi dificil în sferturi, indiferent că vom întâlni Slatina sau Baia Mare, dar cred că avem șansa noastră. A fost o perioadă de pregătire atipică, în care ne-au lipsit cele 4 jucătoare care au participat la Jocurile Olimpice. Așteptările sunt mari și cred că avem șansa noastră de a câștiga în sferturile de finală și de a ne califica în Final Four.”

Referitor la viitoarea ediție a Ligii Florilor, Carlos Viver a spus: ”cred că obiectivul realist al echipei ar trebui să fie o clasare în primele 5 și obținerea unui loc de cupă europeană. Consider că cea mai bună versiune a echipei se va vedea în returul campionatului, avem nevoie de timp pentru a lucra împreună. Mai avem multe lucruri de pus la punct, însă premisele sunt bune și obiectivul nostru trebuie să fie un loc de cupă europeană. Dacă vom avea șansa ca, în acest sezon, să avem suporterii alături de noi, cred că echipa va fi mult mai puternică”.

Foto: Alex Nicodim

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *