Liga Zimbrilor / Încă un meci cu peste 80 de goluri în sala ”Dinamo”
Etapa a XI-a a primului eșalon masculin a programat sâmbătă, în sala ”Dinamo”, duelul dintre campioană și vicecampioană. După ce, pe 10 septembrie, campioana câștiga acasă cu U Cluj cu 46-37, Dinamo a mai ”livrat” un joc cu peste 80 de goluri, tot în compania unei echipe din județul Cluj. Vicecampioana a condus în primele 12 minute, după care ”câinii” au preluat definitiv conducerea într-un joc în care apărările au fost elemente de decor. În cel de-al treilea meci de sâmbătă, Minaur a bifat a opta victorie, câștigând fără mari probleme acasă cu Buzăul. Ultimele două meciuri ale etapei se joacă duminică: CSM Alexandria – U Cluj (ora 17.30) și CSM Vaslui – SCM Poli Timișoara (ora 18).
DINAMO BUCUREȘTI – POTAISSA TURDA 43-39 (23-18) Arbitri: Ionuț Ifrim / Alexandru Ilisei
Dinamo: Ghedbane, A. Lazăr – Racoțea 6, Bannour 6, Sorhaindo 4, Pascual 4, Alouini 4, Ghionea 3, Gavriloaia 3, Negru 3, Nantes Campos 3, Shebib 3, Gurbindo 2, Bizău 2, Militaru. Antrenor: Xavier Pascual.
Potaissa: Șelaru, Freiwald – Ghiță 6, Thalmaier 6, Pințoiu 6, Szoke 5, Ghivil 4, Dumitriu 3, Dragas 3, Talas 2, Cîntec 1, Totoi 1, Pop 1, R. Lazăr 1. Antrenor: Horațiu Gal.
MINAUR BAIA MARE – HC BUZĂU 28-23 (13-11) Arbitri: Adrian Nacu / Adrian Rucoi
Minaur: Terekhov, Buzogany – Vujic 7, Buzle 5, Vujovic 4, Căbuț 3, Kotrc 3, Teca 2, Buguleț 1, Huta 1, Bera 1, Dobra 1, Nagy, Cip, Bușecan, Da Silva. Antrenor: Alexandru Sabou.
Buzău: Babasafari, Crăciunescu – Vojvodic 6, Barros 6, Dumitrana 4, Mironescu 3, Broască 1, Stroe 1, Tălmaciu 1, Bejinariu 1, Nosrati, Gheorghe, Oprea, Baican, Anton. Antrenor: Pero Milosevic.
Pingback:Pariuri sportive pentru începători – Handbal Mania