Președintele FRH vrea România în primele 10 la mondiale
Echipa națională feminină s-a reunit marți în vederea ultimelor pregătiri pentru campionatele mondiale care vor începe săptămâna viitoare, în Spania. A fost organizată și o conferință de presă, în cadrul căreia Alexandru Dedu a precizat obiectivul echipei pregătite de Adrian Vasile. „Aștept să văd o echipă unită, care se bate în fiecare meci, încearcă să fie mai bună și să se autodepășească. Eu consider că lucrul cel mai important este să ieșim din acest campionat mondial cu o echipă în adevăratul sens al cuvântului, cu oameni cărora le pasă unii de alții și încearcă să fie mai buni. Aceasta e baza pe care putem să construim drumul spre Paris 2024. Din punct de vedere al obiectivului, cred că o clasare în primele 10 ar fi meritorie și ne-ar asigura și niște poziții ok la viitoarele trageri la sorți”, a declarat președintele Federației Române de Handbal.
Selecționerul Adrian Vasile a menționat că se gândește la locul 7 și a spus că absența Cristinei Neagu e un lucru bun pentru acest mondial, fiindcă naționala poate deveni mai puternică atunci când ea va reveni, în 2022. Antrenorul principal al naționalei a mai spus: „Ne dorim să fim cea mai bună versiune a noastră și vom intra pe teren să facem tot ce depinde de noi pentru a câștiga fiecare meci. Nu vom subestima niciun adversar, dar nici nu vom supraaprecia pe nimeni”.
Jucătoarea prezentă la conferința de presă a fost Crina Pintea, care a precizat: „Ne vom bate și vom încerca să ne facem treaba, ca de fiecare dată. Va fi foarte important grupul și am văzut niște lucruri frumoase la echipă la ultimele acțiuni. Cred în noi și vom merge la mondiale să ne batem cu oricine. Mă simt foarte bine, dacă sunt aici înseamnă că sunt bine.”