Naționala feminină de tineret a învins de două ori Spania / Ce a spus selecționerul Horațiu Pașca despre cele două partide

Profitând de pauza competițională prilejuită de campionatele mondiale din Spania, naționala feminină de tineret și-a programat nu mai puțin de patru partide de verificare. Primele două au fost cu Spania, la Mioveni, vineri și sâmbătă, ambele jocuri fiind câștigate de România, primul mai greu, al doilea categoric. Săptămâna viitoare, tinerele noastre handbaliste vor disputa o ”dublă” cu Germania.

Cred că diferența dintre cele două meciuri a fost făcută de atitudine, mai ales în faza defensivă. Avem calitate și mă bucură acest lucru foarte mult pentru că, în mai puțin de 24 de ore de la primul meci, am reușit să ne ”montăm” de o asemenea manieră încât ne-am ridicat mult nivelul pe apărare. Acest lucru s-a văzut, cred că am luat doar trei goluri în primele 21 de minute de la o națională care în primul joc reușea să marcheze mult mai mult. Au fost două meciuri utile, în care am văzut la lucru toată echipa, mă bucur pentru fetele care au fost la prima apariție într-un meci internațional, fiindcă au reușit să depășească și tracul și presiunea cu care vine o evoluție în echipa națională a României. Sper să ne refacem cât mai repede, avem câteva zile de pregătire după care vom întâlni o națională a Germaniei de o calitate superioară Spaniei și având un cu totul alt stil. Sper ca fetele să fie toate sănătoase, iar concluziile finale le vom trage după meciurile cu Germania. Horațiu Pașca (selecționer România tineret)

ROMÂNIA – SPANIA 27-26 (14-14) Arbitri: Mihai Ciutacu / Alin Stamatoiu

România: Rădoi, Rus, Perianu – Gogîrlă 6, Bichir 4, Darie 3, Lupei 3, Lăcătuș 2, Boiciuc 2, Țîrle 2, Drăgunoiu 2, Ailincăi 1, Prescură 1, Matea 1, Coman, Iordachi, Samson. Antrenori: Horațiu Pașca, Mihaela Evi, Mihaela Ciobanu.

Spania: Alonso 1 gol, Rodriguez – Lucio 5, More 3, Benitez 3, Castro 3, Canas 2, Lainez 2, Amores 2, Gutierrez 1, Zaldua 1, Nuez 1, Sanchez 1, Bernabe 1, Yugueros. Antrenor: Joaquin Rocamora.

ROMÂNIA – SPANIA 26-17 (16-8) Arbitri: Bogdan Ciobea / Bogdan Dordea

România: Rus, Perianu, Rădoi – Gogîrlă 6, Bichir 5, Boiciuc 3, Prescură 3, Coman 2, Samson 2, Lupei 2, Lăcătuș 1, Drăgunoiu 1, Matea 1, Iordachi, Darie, Țîrle, Ailincăi. Antrenori: Horațiu Pașca, Mihaela Evi, Mihaela Ciobanu.

Spania: Rodriguez, Alonso 1 gol – Bernabe 5, Zaldua 3, More 2, Castro 2, Lucio 1, Sanchez 1, Benitez 1, Amores 1, Gutierrez, Nuez, Ripa, Canas, Yugueros, Lainez. Antrenor: Joaquin Rocamora.

Foto: Emilia Nicolae

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *