România și-a aflat adversara din următoarea fază a calificărilor pentru mondialele masculine de anul viitor
Sâmbătă, la Budapesta, a avut loc tragerea la sorți a fazei a doua a calificărilor la campionatele mondiale masculine de anul viitor, care va avea două runde. România a intrat în urna a doua valorică și va avea ca adversară în prima rundă naționala Macedoniei de Nord (foto). Selecționata ex-iugoslavă a participat la europenele de anul acesta, fiind eliminată în faza grupelor, în care a suferit trei înfrângeri: 25-27 cu Slovenia, 24-28 cu Muntenegru și 21-31 cu Danemarca. Primul joc va avea loc în Macedonia de Nord (16-17 martie), returul urmând să se dispute trei zile mai târziu în România. În cazul în care jucătorii noștri vor trece mai departe, vor avea duelul decisiv cu Cehia pentru calificarea la mondiale, tur-retur la jumătatea lunii aprilie.
Una peste alta, naționala pregătită de Xavier Pascual a avut o tragere la sorți bună, ținând cont că în prima rundă a evitat echipe precum Portugalia, Slovenia sau Belarus, iar în runda a doua nu ar putea da peste Germania, Islanda, Croația sau Olanda. Iată tabloul complet al celor două runde ale fazei a doua a preliminariilor mondialelor din 2023.
RUNDA 1 (16/17 – 19/20 martie)
UCRAINA – FINLANDA
ITALIA – SLOVENIA
PORTUGALIA – ELVEȚIA
AUSTRIA – ESTONIA
GRECIA – BOSNIA-HERȚEGOVINA
MACEDONIA DE NORD – ROMÂNIA
ISRAEL – LITUANIA
SLOVACIA – BELGIA
INSULELE FEROE – BELARUS
RUNDA 2 (13/14 – 16/17 aprilie)
UCRAINA/FINLANDA – CROAȚIA
ITALIA/SLOVENIA – SERBIA
PORTUGALIA/ELVEȚIA – OLANDA
AUSTRIA/ESTONIA – ISLANDA
GRECIA/BOSNIA-HERȚEGOVINA – MUNTENEGRU
CEHIA – MACEDONIA DE NORD/ROMÂNIA
ISRAEL/LITUANIA – UNGARIA
RUSIA – SLOVACIA/BELGIA
GERMANIA – INSULELE FEROE/BELARUS
Foto: eurohandball.com