Dunărea Brăila îi ”suflă” CSM-ului din București una din cele mai valoroase junioare !

HC Dunărea Brăila a anunțat joi că a transferat două tinere jucătoare românce, care vor evolua la gruparea pregătită de Morten Soubak începând din această lună. Astfel, Dunărea și-a asigurat serviciile unei junioare de mare perspectivă, Mihaela Mihai (foto, 17 ani), o extremă dreapta care vine de la CSM București și a evoluat cu naționala de junioare la europenele de anul trecut din Muntenegru. Noua jucătoare a Brăilei a marcat în acest sezon de Divizia A 86 de goluri în 10 meciuri pentru echipa secundă a campioanei. ”La început am privit handbalul ca pe o joacă, dar cu timpul mi-am dat seama că este tot ce-mi doresc să fac. Am înțeles că performanțele în handbal presupun multă muncă și sacrificii însă am pornit cu încredere pe acest drum și îmi doresc să ajung cât mai sus. Sunt foarte încântată că am venit la Brăila și că am fost primită bine de colegele mele. Sper să mă integrez cât mai repede și să demonstrez cum am fost declarată cea mai bună extremă în cadrul competițiilor la care am participat” a declarat Mihaela Mihai pentru pagina de Facebook a Dunării Brăila.

Cel de-al doilea transfer anunțat de gruparea brăileană este cel al Dianei Lăscăteu (20 de ani), care evoluează pe postul de inter stânga și a jucat în ultimele două sezoane la Activ Prahova Ploiești. În acest sezon, ea a marcat 29 de goluri pentru echipa prahoveană. ”Sunt entuziasmată să mă alătur clubului HC Dunărea Brăila alături de care îmi doresc rezultate dintre cele mai notabile. Este un pas important pentru mine, am șansa să joc în Liga Națională de Handbal Feminin, să mă antrenez alături de sportive cu mare experiență, toate acestea sub bagheta unui antrenor foarte apreciat. Mulțumesc, HC Dunărea Brăila” a declarat Diana Lăscăteu, citată de pagina de Facebook a noii sale echipe.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *