Liga Florilor / Rapidul a câștigat clar restanța cu Vâlcea
Amânat din cauza infectărilor cu Covid din echipa vâlceană, fapt ce a generat nemulțumiri în tabăra giuleșteană, duelul dintre Rapid și SCM Râmnicu Vâlcea s-a disputat miercuri seara într-o atmosferă incendiară creată de suporterii echipei feroviare. Rapidul a câștigat fără drept de apel, scor 33-27, luând o importantă opțiune pentru titlu.
Echilibrul a durat doar un sfert de oră, după care echipa gazdă și-a impus jocul, având două coordonatoare foarte inspirate, Fernandez și Buceschi, o poartă superioară adversarelor, o extremă care a avut un debut de zile mari în tricoul Rapidului, Korsos, dar și un inter în zi foarte bună, Azenaide Carlos. De partea cealaltă, Elghaoui a strălucit din nou, pivotul Vâlcii având o prestație excelentă, Glibko a avut și ea o evoluție foarte bună, dar atât, insuficient pentru un rezultat bun al echipei vizitatoare.
După 8-8 în minutul 15, Rapidul s-a desprins treptat, intrând cu un categoric 18-11 la pauză. Vâlcea n-a reușit decât să se apropie la 4 goluri în două rânduri, însă un time-out cerut de Carlos Viver a reglat situația, astfel că echipa gazdă a avut un final lipsit de emoții. Rapid a obținut o victorie meritată, după o evoluție consistentă, la capătul unui meci frumos, cu un ritm de joc foarte bun.
RAPID BUCUREȘTI – SCM RÂMNICU VÂLCEA 33-27 (18-11) Arbitri: Diana Ciulei / Silviu Stănescu
Rapid: Ciucă, Foggea – Carlos 8, Korsos 8, Tîrcă 5, Fernandez 4, Buceschi 3, Hernandez 3, Badea 1, Constantinescu 1, Popa, Rațiu, Perianu. Antrenor: Carlos Viver.
Vâlcea: Hosu, Roch, Rus – Elghaoui 12, Glibko 7, Dache 2, Gonzalez 2, Nikolic 2, Klikovac 1, Stamin 1, Gorshenina, Bucur, Florica, Liscevic, Dăscălete. Antrenor: Bent Dahl.
Foto: Emilia Nicolae