Liga Florilor / Victorii ale oaspetelor în meciurile de joi

Campionatul primului eșalon feminin a programat joi seara două partide – la Brăila contând pentru etapa a 15-a și la Zalău o restanță din runda a 13-a. Ambele jocuri au fost câștigate de echipele care au evoluat în deplasare, respectiv Minaur Baia Mare și Măgura Cisnădie.

Dunărea Brăila își continuă evoluțiile modeste, suferind a treia înfrângere consecutivă și a patra în ultimele cinci meciuri. Joi seara, brăilencele au pierdut acasă cu Minaur Baia Mare, la capătul unui meci în care s-au acordat 17 aruncări de la 7 metri, 9 pentru gazde și 8 pentru oaspete. Primele 30 de minute au fost echilibrate, apoi gazdele au clacat în faza ofensivă, iar maramureșencele s-au desprins și au intrat cu patru goluri avans la pauză. Diferența putea fi mult mai mare, însă oaspetele au ratat două aruncări de la 7 metri, iar Elena Șerban a avut mai multe intervenții în poarta Dunării.

Minaur s-a desprins la 23-16 în minutul 41, după care a încercat să joace la trecerea timpului, iar asta ar fi putut să o coste, fiindcă Brăila s-a apropiat la două goluri, 29-31, când mai erau de jucat 76 de secunde. Morten Soubak le-a cerut jucătoarelor sale să iasă om la om, iar Cristina Laslo a profitat, a pătruns și a marcat golul care a confințit victoria Minaurului. De urmărit dacă vom asista la aplicarea de sancțiuni și la Brăila, după rezultatele slabe din acest an.

Meci pe muchie de cuțit la Zalău, acolo unde Măgura Cisnădie s-a impus la limită, scor 24-23. După ce prima repriză s-a încheiat la egalitate, 13-13, Zalăul s-a desprins la 17-14 în minutul 37. Oaspetele au revenit, au preluat conducerea în minutul 46, 19-18, au condus cu 24-21 în minutul 57 și, chiar dacă n-au mai înscris până la final, au obținut trei puncte mari. Și la Zalău s-au dictat 17 aruncări de la 7 metri, raportul fiind de 10-7 (7-5 transformate) pentru gazde.

DUNĂREA BRĂILA – MINAUR BAIA MARE 30-33 (11-15) Arbitri: Marian Drăghici / Ionuț Drăguț

Brăila: Șerban, Pessoa – Kurtovic 8, Tamires 6, Rodrigues 5, Quintino 5, Araujo 5, Epureanu 1, Balog, Coteț, Rosengren, Gomes, Sazdovska. Antrenor: Morten Soubak.

Baia Mare: Pandzic, Enache – Fujita 10, Laslo 7, Lavko 4, Petruș 4, Severin 3, Cioca 3, Tănasie 2, de Souza, Zych, Țîrle, Polocoșer. Antrenor: Raul Fotonea.

HC ZALĂU – MĂGURA CISNĂDIE 23-24 (13-13) Arbitri: Sebastian Mârza / Cristian Nedelea

Zalău: Teodorescu – Mihart 8, Vartic 3, Berbece 3, Bujor 3, Mărginean 2, Prycop 2, Lazea 2, Jlezi, Toth, Popescu, Vrabie, Lazic. Antrenor: Elena Tadici.

Cisnădie: Trusova – Gariaeva 7, Neagu 5, Abed-Kader 5, Bardac 4, Dmitrovic 2, Ianăși 1, Băcăoanu, Tătar. Alexandru Weber.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *