CSM București e ultima calificată în Final Four-ul Cupei României feminine
CSM București a câștigat duminică, la Bistrița, ultimul sfert de finală al Cupei României feminine, 32-23 cu Gloria. Jocul a fost echilibrat doar în primul sfert de oră, după care echipa campioană a marcat de 4 ori la rând și s-a desprins definitiv. Astfel, echipa bucureșteană se alătură formațiilor SCM Râmnicu Vâlcea, Rapid București și Măgura Cisnădie pentru turneul final care va avea loc la Mioveni la sfârșitul săptămânii viitoare. Cele două semifinale sunt CSM București – Măgura Cisnădie (21 mai, ora 11, TVR 2) și SCM Râmnicu Vâlcea – Rapid București (21 mai, ora 15.30, TVR 1).
GLORIA BISTRIȚA-NĂSĂUD – CSM BUCUREȘTI 23-32 (12-20) Arbitri: Adrian Moldovan / Alin Gherman
Gloria: Măzăreanu, Salamakha – Kovacevic 6, Bazaliu 4, Chintoan 3, Iuganu 3, Pristăvița 2, Moisă 2, Schmelzer 1, Zulic 1, Seraficeanu 1, Dincă, Trifunovic, Ardean-Elisei, Lazăr, Munteanu. Antrenor: Horațiu Pașca.
CSM: Grubisic, Davidsen, Preda – Arntzen 9, Omoregie 5, Neagu 4, Aune 3, Amorim 3, Broch 2, Dembele 2, Ramusovic 2, Da Silva 1, Martin 1, Klikovac, Dindiligan, Fînaru. Antrenor: Adrian Vasile.
Foto: Facebook CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud.