De menținut se vor menține, întrebarea e dacă promovează careva / Programul barajului de menținere/promovare în Liga Zimbrilor

De vineri până duminică, Sala Sporturilor din Ghimbav va găzdui Barajul de menținere/promovare în Liga Zimbrilor, la care vor participa locurile 11 și 12 din primul eșalon, adică SCM Politehnica Timișoara și CSM Bacău, precum și locurile 3-4 din play-off-ul promovare din eșalonul secund, respectiv CSM Oradea și CSM Sighișoara. Conform regulamentului, se joacă fiecare cu fiecare, iar primele două clasate vor evolua în viitoarea ediție a Ligii Zimbrilor. Cum CSM Reșița a anunțat că nu se va înscrie în prima divizie, locul al treilea de la acest turneu va primi cu siguranță o invitație de participare în prima ligă. Evident că marile favorite sunt Timișoara și Bacăul, în timp ce Oradea și Sighișoara nu au garanția că dispun de mijloacele necesare înscrierii în viitoarea ediție a Ligii Zimbrilor. Cum și la Odorheiu Secuiesc situația e incertă, nu e exclus ca viitoarea ediție a primei divizii masculine să alinieze la start doar 12 echipe. Iată programul complet al barajului.

VINERI, 20 MAI

SCM POLI TIMIȘOARA – CSM SIGHIȘOARA (ora 16, arbitri Sebastian Mârza / Cristian Nedelea)

CSM BACĂU – CSM ORADEA (ora 18, arbitri Ionuț Ghiță / Sebastian Topliceanu)

SÂMBĂTĂ, 21 MAI

SCM POLI TIMIȘOARA – CSM ORADEA (ora 11, arbitri Adrian Manafu / Daniel Pavel)

CSM BACĂU – CSM SIGHIȘOARA (ora 13, arbitri Mihai Moldoveanu / Adrian Georgescu)

DUMINICĂ, 22 MAI

CSM ORADEA – CSM SIGHIȘOARA (ora 11, arbitri Dan Pavel / Radu Pentea)

SCM POLI TIMIȘOARA – CSM BACĂU (ora 13, arbitri Robert Harabagiu / Marius Ghiorghișor)

Un comentariu la „De menținut se vor menține, întrebarea e dacă promovează careva / Programul barajului de menținere/promovare în Liga Zimbrilor

  • 19/05/2022 la 18:43
    Permalink

    Pot fi surprize de la echipe dornice clasate mai jos…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *