Minaur a câștigat restanța de la Deva, sâmbătă începe Final Four-ul Cupei României feminine
Minaur Baia Mare a câștigat vineri seara partida restantă din etapa a 24-a a Ligii Florilor, 38-18 pe terenul ultimei clasate, CSM Deva. Această victorie menține echipa maramureșeană pe locul 6, la 4 puncte de podium. Ultimele două etape din primul eșalon feminin se vor disputa săptămâna viitoare, joi și duminică. Până atunci, în acest weekend, la Mioveni, se va stabili câștigătoarea Cupei României feminine. Sâmbătă, 21 mai, au loc semifinalele: CSM București – Măgura Cisnădie (ora 11, TVR 2) și SCM Râmnicu Vâlcea – Rapid București (ora 15.30, TVR 1).
CSM DEVA – MINAUR BAIA MARE 18-38 (11-21) Arbitri: A. Drăgănescu / F. Rădulescu
Deva: Inculeț, Hratskevich, Nanu, Năstasă – Petrescu 4, Ciolan 4, Pătuleanu 3, Șamanț 2, Livrinikj 2, Cîmpean 2, Croitoru 1, Cherecheși, Malac, Onicaș, Dabevska, Racho. Antrenor: Daniel Gheorghe.
Minaur: Enache, Pandzic – Fujita 7, Petruș 6, Kerekes 5, Popa 4, Burlachenko 3, Cioca 3, Zych 3, Polocoșer 3, Țîrle 2, Lavko 1, Severin 1, de Souza, Laslo. Antrenor: Raul Fotonea.
Foto: Facebook CS Minaur