Rezultate și casete tehnice din ultima zi a turneelor finale ale juniorilor IV
Cele două turnee finale ale juniorilor 4 s-au încheiat duminică, lăsând tuturor celor prezenți un gust amar. O organizare dezastruoasă, care a nemulțumit pe aproape toată lumea, însă era ceva previzibil, din moment ce s-au trimis 32 de echipe practic într-un loc doar ca să… ce ? Să achiți datoriile electorale ale fostului șef ? Fosta echipă a lui Dedu ne-a arătat din plin la acest turneu cât interes și respect a avut față de sectorul de copii și juniori. Bătaia de joc a culminat cu ultima zi, în care cei care se ocupă de contul de Facebook al federației n-au avut bunul simț să anunțe că se fac transmisiuni în direct decât în timpul finalei fetelor, iar la finala mare a băieților au lăsat timp de două reprize grafica de la meciul fetelor. Asta ca să vedem ce ”caractere” au coordonat handbalul românesc în ultimii ani și să înțelegem de ce ne prăbușim mereu.
Trebuie să menționez, însă, că mi se pare îngrijorător ce am văzut pe banca merituoasei campioane la băieți, pe care se află doi dintre apropiații președintelui Constantin Din. Dacă acum faceți așa când nu vă convine ce se fluieră, ce veți face peste un an-doi ? Intrați pe teren și luați voi fluierele ? Cum e posibil ca părinții echipei pe care o antrenați să insulte un copil de la Vaslui pentru un fault în atac banal ? Sper, totuși, că nu am înlocuit o gașcă cu alta.
Una peste alta, sper ca noua conducere a handbalului românesc să fi tras niște concluzii din debandada de la turneele juniorilor 4 și să găsească resursele financiare care să permită disputarea turneelor finale de juniori în locații decente și cu oameni care să se priceapă și să-și dorească să facă treabă. Altfel, dacă de dragul unor cheltuieli suportate de ”gazde” din motive mai mult sau mai puțin obscure, vor trimite copiii să joace pe toate coclaurile doar ca să-și achite datorii de tot felul, n-au făcut nimic pentru handbal. În final, felicitări președintelui Din pentru că, din câte am aflat de la cei prezenți, el a fost cel care a decis disputarea celor patru finale în sala ”Constantin Jude”.
FEMININ
FINALA MARE
CSM BUCUREȘTI – CHIMIA RÂMNICU VÂLCEA 29-26
Finala mică: CSM PLOIEȘTI – LPS VIITORUL PITEȘTI 29-20 Arbitri: Adrian Baghiu / Marius Fîșcu
Ploiești: Vesel, Biota – Brînzaru 7, Gheorghe 6, Georgescu 4, Andronache 3, Filip 3, Dorobăț 2, Curcan 2, Alecu 1, Matei 1, Dincă. Antrenori: Leonard Cristescu, Bogdan Dinu.
Pitești: Brăgaru, Barbu – Popescu 6, Dănescu 4, Sasu 4, Nedelea 2, Dobre 2, Ionică 1, Cidri 1, Dinu, Benghe, Mușat. Antrenori: Titel Răduță, Luminița Iordache.
Locurile 13-14: CSO BUHUȘI – CSS 1 CONSTANȚA 21-28 Arbitri: Remus Ardelean / Mihai Botez
Buhuși: Mălinici, Matei – Turcea 12, Andrei 5, Săndulache 4, Șimon, Gurian, Dornescu, Rusu, D. Rotaru, Mănciulescu, Laslău, S. Rotaru. Antrenor: Mirela Popa.
Constanța: Radu, Penteliciuc – Munteanu 6, Besea 6, Căldare 5, Nedelcu 4, Axente 3, Zăbavă 2, Florea 2, Barbu, Ilinca, Buciu, Chiriac, Maxim. Antrenor: Ion Pușcașu.
MASCULIN
FINALA MARE
HC TEC BUCUREȘTI – LPS VASLUI 36-25 Arbitri: Cătălin Tătaru / Andrei Vacariu
TEC: Ciobanu, Dumitru – Mazilu 10, Barbu 6, Din 6, Anghel 4, Zanfir 3, Georgescu 3, C. Ionel 3, Ghinescu 1, Anton, M. Ionel. Antrenori: Ionuț Tița, Viorel Mazilu.
Vaslui: Florea, Brașoveanu – Enache 14, Iacob 5, Buzatu 2, Iftene 1, Cîrlan 1, Toșu 1, Ilieș 1, Sava, Bocăneț, Pavelescu. Antrenori: Sebastian Hagiu, Gabriel Armanu, Cristinel Enache.
Finala mică: SZEJKE ODORHEI – CSC MOȘNIȚA NOUĂ 29-30 Arbitri: Emanuel Andrei / Paul Căunei
Odorhei: Tanczos, Ferenc – Jakab 10, Mathe 6, Balogh 6, Peter 5, Salanki 2, Agoston, Balla, Balazsi, Mate vajda, Magor Vajda. Antrenor: Szilard Orban.
Moșnița: Bordînc, Smerea – P. Rotariu 14, Cioriciu 5, Soos 5, Ivașcu 4, Nedelcu 1, Deschidar 1, Mihalcea, Andreiciuc, Ciochia, R. Rotariu. Antrenor: Dan Morar.
Meci pentru locurile 5-6: HC JUNIOR BB BUZĂU – AH MINAUR BAIA MARE 39-32 Arbitri: Mihai Maciornea / Eduard Faur
Buzău: Rusen, Perșinaru – Horjea 14, Neacșu 8, Andrei 8, Stoica 5, Tudorie 4, Neagu, Ionescu, Mocanu, Lăcătuș, Gurău, Negrea. Antrenor: Daniela Braniște.
Baia Mare: Budea, David Bud – Pop 15, Roman 8, Cuc 4, Breban 3, Nemeș 2, Dănuț, Anghel, Creț, Dragoș Bud, Cirtiu, Leș. Antrenori: Cristian Maroșan, Silviu Surducan.
Meci pentru locurile 7-8: AH DINAMO – HC OMER 12-24 (5-10, 3-8, 4-6)
Locurile 11-12: CSS 2 BAIA MARE – LPS BANATUL TIMIȘOARA 37-11
Baia Mare: Alex Kovacs, Andrei Kovacs – Sângeorzan 12, Bodolay 7, Ardelean 7, Sarca 3, Chiș 2, Tar 2, R. Pop 2, Bodor 1, B. Pop 1, Dan, Câmpan. Antrenor: Iuliu Varady.
Timișoara: Dinescu, Jupînu – Emu 4, Mureșan 3, Cîșlaru 2, Ghinea 1, Simion 1, Bolboș, Berindei, Oncică, Spătaru, Bota, Proca, Simon, Bulza, Bozga. Antrenori: Dan Jurcă, Emanuel Hotca.