Liga Zimbrilor / Transferuri la Steaua și HC Buzău
Steaua București a anunțat două transferuri pentru sezonul viitor, ambele de la CSM București. Experimentatul Alexandru Tărîță (foto, extremă dreapta, 32 de ani) a fost golgheterul celor de la CSM București în sezonul trecut, în timp ce portarul Alexandru Pașca (18 ani) tocmai a încheiat junioratul și este component al naționalei de tineret.
HC Buzău a mai anunțat două achiziții, este vorba de jucători străini. Astfel, pivotul sârb Bogdan Meduric (34 de ani) vine din campionatul Greciei, de la PAOK Salonic, echipă pentru care a marcat în ediția trecută a Cupei EHF 14 goluri. Internaționalul ucrainean Viacheslav Sadovyi (32 de ani, inter stânga/dreapta) e familiarizat cu Liga Zimbrilor, unde a mai evoluat pentru HC Odorhei, CSM Bacău și CSU Suceava.