Evoluții remarcabile ale juniorilor de la Avatar Brașov în Serbia
Clubul Avatar Brașov a paricipat săptămâna trecută la turneul Smederevo Trofej 2022, în Serbia, cu echipele de juniori 1 și 2. Juniorii 1 s-au clasat pe locul al doilea, după ce au obținut în faza grupelor următoarele rezultate: 22-20 cu Mlado Radnik (Serbia), 14-22 cu Smederevo (Serbia), 26-19 cu Banatul Timișoara și 24-14 cu Voreas (Grecia). În semifinale, Avatar a trecut de Banatul Timișoara cu 19-13, pierzând apoi finala cu gazdele de la Smederevo. scor 17-19. De notat că echipa brașoveană a avut în lot șapte jucători născuți în 2005, restul fiind mai mici, ceea ce, în campionatul nostru, ar duce la pierderea jocurilor la ”masa verde”.
Juniorii 2 de la Avatar s-au clasat pe locul 5 din 12 echipe, după următoarele rezultate: 17-14 cu Sporting Ghimbav, 17-23 cu Mladost (Serbia), 21-8 cu LPS Bihorul Oradea II, 15-15 cu Novi Beograd și 24-14 cu Orzel Opole (Polonia).
A fost un turneu reușit, în care ne-am atins obiectivele privind pregătirea pentru campionatul național. Evoluțiile ambelor echipe au fost de la meci la meci mai bune și puțin ne-a lipsit să jucăm finala mică și la Juniori 2. Practic, am fost la egalitate de puncte cu echipa care a jucat finala mică. Oricum, nu medaliile sunt cele mai importante la această vârstă, ci experiența acumulată și nivelul la care ne aflăm la acest moment, comparativ cu alte școli de handbal. Mai avem multe de învățat, mai ales la capitolul dăruire, determinare și încredere, dar suntem pe drumul cel bun. Titus Donosa (antrenor Avatar Brașov)