Rezultate, imagini și casete tehnice din campionatele juniorilor
La sfârșitul săptămânii trecute au început campionatele handbaliștilor juniori. După măsurile luate de Consiliul de Administrație vizavi de eliminarea taliilor, revenirea la două reprize și eliminarea cerințelor de utilizare a mai multor sisteme de joc, au urmat o serie de bâlbe federale în ce privește calendarul competițional. Nu doar că seriile au fost publicate destul de târziu și modificate de la o zi la alta, dar unele par făcute cu dedicație pentru anumite echipe, iar la diferite categorii de vârstă există mari discrepanțe în alcătuirea lor. De exemplu, la junioare 3 sunt serii de 6 echipe și serii de 10 echipe, iar la juniori 1 există serii de numai 4 echipe !!! Adică handbaliștii juniori 1 joacă 6 meciuri în 5 luni, așa ceva e strigător la cer, sunt lucruri făcute pe genunchi, în bătaie de joc de antrenorii federali sau cine-o fi făcut toate astea. Să mai amintim și de faptul că în campionatul junioarelor s-au pus 5 etape în 5 zile în februarie ? Și astea sunt doar o parte din lucrurile făcute anapoda la nivelul juniorilor, care parcă le trimit în umbră pe cele bune. Să sperăm totuși că cineva îi va organiza pe cei care trebuie să se ocupe serios de juniori, pentru ca lucrurile să intre pe un făgaș normal.
Articolul va fi actualizat pe parcursul zilei de marți, 20 septembrie.
JUNIOARE 1
SERIA A
CSM BACĂU – LPS IAȘI 39-17 (21-8) Arbitri: Daniel Basso / Florin Tofan
Bacău: Sofron, Bordeianu, Pintilie – Dany Bârsan 12, Daria Bârsan 7, Poiană-Țârdea 6, Todeilă 4, Grădinaru 3, Hermeziu 2, Solonțanu 2, M. Măgirescu 1, Pozînărea 1, Ungureanu 1, Grigoraș, C. Măgirescu, Butacu. Antrenori: Costică Petrea, Adi Brezan.
Iași: Sandu, Ezaru – Foca 4, Ghiurcă 4, Hrenaru 3, Stoian 3, Bidică 2, Șoltuz 1, Sârbu, Lavric, Mustață, Horopciuc. Antrenor: Veniamin Lupan.
LPS SUCEAVA – LPS BOTOȘANI 45-38 (21-14) Arbitri: Eduard Faur / Mihai Huțanu
Suceava: Irimescu, Mihoc, Liuțe – Sandu 11, Chiriliuc 8, Moțcu 5, Gheorghiță 5, C. Rotariu 4, Țugui 3, Preluca 3, Sofroniei 2, Iovu 2, M. Rotariu 2, Puha, Casoschi. Antrenori: Iulian Dugan, Florin Ciubotariu.
Botoșani: Rotariu, Nechifor – Baltag 18, Țurcanu 6, Ciobanu 5, Stolniceanu 4, Ungureanu 4, Tincu 1, Ciotir, Ceica, Amos, Dănilă, Drăgoi, Șalvari. Antrenor: Iuliana Teodoru.
SERIA D
SEPSI SFÂNTU GHEORGHE – CSS DINAMO BRAȘOV 58-21 (27-11) Arbitri: Barbara Sandor / Corina Badea
Sepsi: Ivașcu, Demeter – Stan 9, Solymosi 8, Irimia 6, Banu 5, Aftene 5, Florea 4, Rău 4, Grigore 3, Pavel 3, Bârlă 3, Pintilescu 3, Vlad 2, Ghinea 2, Enea 1. Antrenori: Carmen Cuibar, Eugen Ciulei.
Brașov: Zaharia, Voicu – Ciuban 7, Sava 3, Popa 2, Dănilă 2, Enache 2, Dragomirescu 2, Savin 1, Buncea 1, Prisacaru 1, Luca, Leica, Huseyin. Antrenor: Florin Constantinide.
CSM CORONA BRAȘOV – LPS TÂRGU MUREȘ 54-26 (23-15) Arbitri: Alexandru Constantin / Laszlo Gal
Brașov: Vajda, Tunariu – Petrea 8, Avădanei 8, Huțanu 8, Ghirdă-Rățoi 6, Gheorghe 4, Ciubotariu 3, Horea 3, Constantinescu 3, Angheluță 3, Andrei 2, Șerban 2, Abaza 2, Aron 1, Manea 1. Antrenor: Dumitru Berbece.
Tg. Mureș: Simon, Colceri – Marton 12, Pasc 9, Zegrean 3, Bajko 1, Ordog 1, Pop, Jîmborean, Lucacs, Soica, Nistor, Mureșan, Mihanos, Degi. Antrenori: Vlad Dăndărău, Adrian Boldea.
CSM MIERCUREA CIUC – CSS MEDIAȘ 36-22 (14-12) Arbitri: L. Pop / C. Sălăjan
M. Ciuc: Matyas, Sanduly, M. Iarca – Miklos 6, Peter 6, Koos 6, Mandel 5, Manea 4, Dinu 4, Csorba 3, Szoke 2, Simon, N. Iarca, Gyorgypal. Antrenori: Elod-Zsolt Szabo, Levente Eross.
Mediaș: Berchi, Albu – Boda 7, Blaga 6, Adam 5, Kranics 2, Târcă 1, A. Micu 1, Sandor, Holom, Mărginean, Gyenge, R. Micu. Antrenor: Maria Popovici.
SERIA F
CS LIVIU REBREANU TURDA – CSM SATU MARE 44-24 (18-11) Arbitri: Dacian Chiriac / Daniel Vlasă
Turda: Gălățanu, Suciu, Enache – Damian 8, Crăciun 6, Danilescu 5, Mozes 5, Dușa 5, Scutaru 5, Kibedi 2, Dascălu 2, Apostu 2, Niță 2, Toader 1, Belocamenski, Nistor. Antrenor: Mihaela Tivadar.
Satu Mare: Hrihor, Flavia Pară – Boros 7, Valinciuc 6, Lup 3, Fabiana Pară 2, Pintea 2, Vaida 2, Medve 2, Pătășanu, Rosus. Antrenor: Albert Kibedi.
JUNIORI 1
SERIA A
LPS PIATRA NEAMȚ – CSU SUCEAVA 23-51 (9-24) Arbitri: Ciprian Agavriloaie / Mihai Huțanu
Piatra Neamț: Stroe, Senteș, Scutaru – Blaga 7, Bobu 6, Caba 5, Amaliței 3, Lazăr 1, Solomia 1, Gugiu, Zaharia, Moldovan, Murariu, Petrea. Antrenori: Stelian Bursuc, Adriana Caba.
Suceava: Podovei, Sîrghie, Rîpă – Armanu 9, Buzu 8, Niculaie 7, Radu 6, Dascălu 5, Drăgoi-David 4, Grigore 3, Focșăneanu 3, Cazac 2, Stejar 2, Rață 2. Antrenor: Vasile Boca.
LPS SUCEAVA – LPS IAȘI 22-34 (11-14) Arbitri: Constantin Bălan / Ionuț Savin
Suceava: Hirghiligiu, Chirilă, Bodnariu – Țigănaș 6, Lăcătuș 4, Puiu 3, Pascar 3, Bazga 2, Cutaș 1, Belciug 1, Neamțu 1, Șorodoc 1, Crăciun, Iacoban, Piciarcă, Strilciuc. Antrenor: Iulian Dugan.
Iași: Chirica, Călin – Șt. Grosu 11, Dolniceanu 6, A. Grosu 5, Șerban 3, Moisuc 3, Faur 2, Săvescu 1, Mihăilescu 1, Jgheban 1, Țăpușă 1, Șeremet, Andriescu, Costeoaia, Mihoc. Antrenor: Costel Schender.
SERIA F
AVATAR BRAȘOV – CSS FĂGĂRAȘ 33-29 (16-12) Arbitri: George Dudău / Robert Dudău
Brașov: Roșca, Stoica – C. Donosa 8, V. Donosa 6, Manea 6, Chicomban 4, Constantinescu 2, Păduraru 2, Faff 2, Danciu 2, Istrate 1, Vieru. Antrenor: Titus Donosa.
Făgăraș: Șerban, Fekete, Popa – Câmpean 7, Ganea 5, Ionescu 4, Doina 3, Mateoniu 3, Motrescu 3, Udrea 2, Sinea 1, Gheorghe 1, Bora. Antrenor: Octavian Hârțoagă.
LPS LMMV ALBA IULIA – CSS ODORHEI 27-33 (13-19) Arbitri: Bogdan Iancu / Cosmin Sălăjan
Alba Iulia: Cruciță, Moldovan – Martin 7, S. Popa 7, D. Popa 4, Năsăudean 4, Boroș 2, Muntea 1, Orian 1, Lascu-Necsa 1, Cioban, Filipescu, Rusan, Indrei-Scrobotă, Florea, Man. Antrenor: Liliana Coman.
Odorhei: Buzogany, Nagy – Lorincz 10, Vari 9, Menyhart 4, Gereb 3, H. Szabo 2, L. Szabo 2, Seciu 1, Kocs 1, Paniti 1, Pal, Bence, Albert. Antrenor: Barna Palatka.
SERIA G
LPS BANATUL TIMIȘOARA – LPS TÂRGU JIU 31-29 (13-16) Arbitri: N. Dan / S. Macarie
Timișoara: Golban, Mușet – Emu 8, Chișcar 6, Kilian 4, Nicoară 4, Diniașan 3, Tudor 3, Banfi 2, Mihăilă 1, Terschanszki, Stănculeț, Gabără, Sima, Ștef, Disici. Antrenor: Maria Disici.
Tg. Jiu: Stîngaciu, Andronache – Buioca-Bondoc 7, Benegui 6, Predan 6, Berculescu 5, Stoica 2, Papp 2, Mitoi 1, Guran, Marancă, Perete, Cinciulescu, Faur, Mihai. Antrenor: Adrian Gorun.
SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA – CSS LUGOJ 55-9 (25-7) Arbitri: B.Beică / R. Dodu
Timișoara: Cozmaciuc, Vinka, Vasile – Roșca 10, Kiss 10, Mărghidanu 6, Melintescu 6, Cocoșilă 4, Burzo 4, Moțățăianu 4, Turcitu 4, Delcea 4, Tudor 3, Bojete. Antrenor: Andrei Păiuș.
Lugoj: Orcsik – Jura 5, Lăpugean 2, Ardelean 1, Gheorghe 1, Savu, Bălăceanu, Nevricean, Lungu. Antrenor: Adrian Rădoi.
SERIA H
POTAISSA TURDA – LPS BISTRIȚA 52-16 (28-12) Arbitri: Dacian Chiriac / Daniel Vlasă
Turda: Bodea, Nemeti-Crișan – Busuioc 10, Koblos 7, Bărbosu 7, Lugojan 7, Arion 4, Frăteanu 4, Pințoiu 4, Rusu 3, Grindean 3, Zvaric 2, Crișan 1. Antrenor: Raul Marian.
Bistrița: Mihai Moldovan, Persecă – Boca 5, Ungur 4, D. Beldean 3, Frunză 2, Marius Moldovan 2, Seretean, Chiș, Rusan, Lazăr, Sucilea, A. Beldean. Antrenori: Paul Radu, Horațiu Gaga.
JUNIOARE 2
SERIA A
LPS SUCEAVA – LPS IAȘI 22-21 (11-11) Arbitri: Constantin Bălan / Ionuț Savin
Suceava: Irimescu, Mihoc – Chirliuc 8, Sandu 4, Gheorghiță 4, Cocriș 3, Gîtman 2, Bădăluță 1, Onoiu, Iovu, Rusu, Colbu, Tănăsan. Antrenori: Iulian Dugan, Florin Ciubotariu.
Iași: Sandu, Gheorghiu – Sârbu 7, Hrenaru 7, Stoian 4, Șoltuz 3, Bârdan, Marin, Cobzac, Mihalache, Brîndușă, Gogolincă, Țuca, Duca. Antrenor: Lenuța Lupan.
SERIA B
CSS 1 CONSTANȚA – LPS BRĂILA 49-42 (28-17) Arbitri: Adrian Georgescu / Mihai Moldoveanu
Constanța: Ezariu, Penteliciuc, Călin – Tilea 16, Mihăilă 8, Ungureanu 7, D. Preoteasa 7, Rugină 5, B. Preoteasa 4, Beșea 1, Tănase 1, Ion. Antrenor: Lăcrămioara Ilie.
Brăila: Stroe – Cocianu 17, Camnasio 11, Istrate 4, Munteanu 3, Albu 3, Bălășoiu 2, Ulmer 1, Ghelase 1, Sima, Mototolea, Popoacă. Antrenor: Eugen Jelesneac.
HC OMER CONSTANȚA – CSM UNIREA SLOBOZIA 22-30 (11-16) Arbitri: Alin Popescu / Andrei Trică
Constanța: Cociu, Grasu, Constantin – Ciobănescu 11, Reșid 3, Răghină 2, Lazăr 2, Pintile 2, Racovițan 1, Boboc 1, Furtună, Grigore, Șerban, Țapelea, Buda, Asan. Antrenori: Aihan Omer, Erkan Omer, Bogdan Tărășescu.
Slobozia: Stănescu, Vasiliță, Soare – Ciochinaru 10, Akpinar 6, Răileanu 4, Oprea 3, Mateescu 2, Chiojdoiu 2, Antohi 2, Dumitrache 1, Bucur, Pancă, Vintilescu, Chircă, Trifa. Antrenor: Alexandru Ivan.
SERIA D
LPS VIITORUL PITEȘTI – SPORTING GHIMBAV 35-38 (14-17) Arbitri: Evghin Ali / Florin Mihordea
Pitești: Brăgaru, Moțoi, Rădulescu – L. Vîrlar 18, Popescu 6, Ștefănescu 4, Stan 3, A. Vîrlar 2, Cristea 1, Mitu 1, Ene, Bogdan, Fulger, Mihalcea, Vișan. Antrenor: Titel Răduță.
Ghimbav: A. Arotăriței, Dorobanțu – Aldea 11, Dăscăleac 8, Ciobotea 6, Drăgan 4, Marocico 4, Nechifor 2, Bașa 2, Munceanu 1, P. Arotăriței, Grancea, Bârliga, Pelin, Voicu. Antrenor: Viorel Irimie.
SERIA E
CSS ODORHEIU SECUIESC – CSM TÂRGU MUREȘ 27-31 (9-15) Arbitri: Ovidiu Petre / Karoly Szabo
Odorhei: Gereb, Nagy – Kovacs 8, Katona 7, Udrescu 5, Mathe 3, Parpulov 2, Nemet 1, Kadar 1, Varga, Major, Antonya, Seciu, Sandor, Nisztor. Antrenori: Zsolt Mester, Aliz Sandor.
Tg. Mureș: Avram, Lantoș – Tarcău 11, Lăcătuș 7, Pop 6, Oltean 2, Cioban 2, Bucur 1, Rusu 1, Vlad 1, Văidean. Antrenor: Daniel Pop.
SERIA G
HCS CÎTU TIMIȘOARA – CSS HUNEDOARA 37-25 (23-10) Arbitri: S. Drăgan / B. Vuiță
Timișoara: Iosza, Lazăr – Blejușcă 13, L. Știr 6, Joiță 5, N. Știr 4, Pațachia 3, Vlădulescu 2, Margau 2, Ion 1, Alexa 1, Talpoș. Antrenori: Narcis Cîtu, Mirela Cîtu.
Hunedoara: Săndulescu, Pismiris, P. Bălășoiu – Fazekas 11, Pleșiu 7, Raica 4, A. Bălășoiu 2, Mogoșan 1, Anoiu, Cureteu, Lungu, Fulop. Antrenor: Cristina Lasconi.
LPS BANATUL TIMIȘOARA – LPS CETATE DEVA 26-20 (13-9) Arbitri: S. Crac / D. Dosa
Timișoara: Robotin, Uzbasich, Duduj – Mihăilă 8, Miculescu 4, Ciotea 4, Telbisz 3, Ciocheanu 2, Golea 2, Arsene 2, Țițirigă 1, Anastasie, Simedru, Ungureanu, Hepes, Vasin. Antrenor: Cosmin Zgîrdea.
Deva: Botici – Pîrvu 6, Szabo 6, Dan 3, Popa 2, Vescan 1, Alba 1, Danc 1, Cioară, Mircea, Muntean, Sav, Ilca, Moraru. Antrenor: Maria Entiu.
JUNIORI 2
SERIA A
CSM BACĂU – CSS BACĂU 32-46 (15-21) Arbitri: Daniel Basso / Florin Tofan
CSM: Nănescu, Popa, Șușnea – Butnaru 8, Mihalcea 6, Todea 6, D. Șerban 4, Dinu 3, Lazăr 3, Ursulescu 1, Paladie 1, Bârsan, Petrea, Buricatu, Nicu. Antrenor: Adi Brezan.
CSS: Chiticeanu, Ciochină – Arhip 16, Doboșeru 12, Nazaret 11, Drelea 4, Haidău 1, T. Șerban 1, Bobârnac 1, Manole, Scutaru, Ivancea, Ionescu. Antrenor: George Călin.
LPS SUCEAVA – CSU SUCEAVA 27-41 (9-21) Arbitri: Eduard Faur / Mihai Huțanu
LPS: Bălan, Haluca – Carvațchi 9, Puiu 5, E. Rusu 5, Poenaru 4, Bazga 2, G. Rusu 2, Munteanu, Hoștină, Croitor, Nemigeanu, Marasin, Șorodoc. Antrenor: Răzvan Bernicu.
Suceava: Rîpă, Hălăduț, Zaharia – Cazac 6, Șerban 6, Ilucă 5, Dănilă 4, Radu 4, Păscuț 4, Ostafe 3, Buzu 3, Pop 2, Popovici 2, Moșneagu 1, Rață 1, Zapodianu. Antrenor: Bogdan Șoldănescu.
SERIA B
LPS BRĂILA – TRICOLORUL BREAZA 35-28 (17-16) Arbitri: C. Popa / C. Munteanu
Brăila: Țăranu – Cucerenco 11, Andrei 9, Stroia 4, Ștefan 3, Buricea 3, Ion 3, Gheorghe 2, Mărășescu, Ploianu, Biolan. Antrenor: Gicu Miron.
Breaza: Dragomir – Dan 8, Olteanu 7, Diaconu 5, Jaga 4, Birlica 4, Flostoiu, Codău, Badea, Duricu. Antrenor: Adrian Manea.
SERIA C
CSM CONSTANȚA – ACS FAIR PLAY CERNAVODĂ 39-25 (20-12) Arbitri: Adrian Georgescu / Mihai Moldoveanu
Constanța: Poghircă, Cristea, Ciocea – Murtaza 9, Covrig 7, Cohn 7, Ali 7, Acsentie 5, Pușcașu 2, Mosor 1, Simion 1, Abdulhai, Șopu, Bărbieru, Onofrei, Dimitriu. Antrenor: Denis Ali.
Cernavodă: Zamfirescu, Osman, Dinu – Diaconescu 12, Tăpăloagă 6, Dudu 2, Galben 2, Pleșea 1, Dumitrescu 1, Coman 1, Fleșaru, Zahiu, Vasile, Guțu, Cioroiu, Zub. Antrenor: Gabriela Răducanu.
CSS MEDGIDIA – CSM PLOIEȘTI 25-25 (8-14) Arbitri: Ionuț Ghiță / Sebastian Topliceanu
Medgidia: Dragomir, Enan – Popescu 6, Țapu 5, Crângașu 4, Egilmez 4, Drăgan 3, Nicola 1, Goiceanu 1, Grigore 1, Iusof, Abdulcair, Aron, Andreiescu, Marin. Antrenor: Ionuț Deli-Iorga.
Ploiești: Ștefan 1 gol, Nuță – L. Constantin 4, Ion-Iliescu 4, D. Constantin 4, Vîlcu 3, Bondarenco 3, Grigore 2, Băncilă 1, Pîrvu 1, Leu 1, Bîrnău 1, Mușoiu, Duțu, Anghel, Pioaru. Antrenor: Ramona Ștefan.
SERIA F
LPS BANATUL TIMIȘOARA – LPS BIHORUL ORADEA 29-42 (8-19) Arbitri: B. Beică / R. Dodu
Timișoara: Gîrboveanu, Giurici – Groza 11, Put 4, Gheorghe 3, Proca 2, Gal 2, Pasca 2, Hegheduș 2, Iusco 1, Neamțu 1, Disici 1, Costea, Ieremia, Gherasim. Antrenor: Daniela Ionescu.
Oradea: Băruța, Păcală – Tăut 11, Bogdan 10, Bondar 8, Calman 7, Purge 2, Durgheu 2, Cadar 1, Luncan 1, Buzilă, Mateaș, Pop, Farcaș, Chișvasi. Antrenor: Dan Pițigoi.
CSS LUGOJ – SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA 16-53 (8-22) Arbitri: Adrian Baghiu / Marius Fîșcu
Lugoj: Ibinceanu, Chiția – Băban 8, Gheorghe 3, Trubiansky 2, Ciobanu 1, Kokora 1, Braun 1, Stoica, Borș, Morariu, Homineți, Barabaș, Sidoreanu, Vâlcan, Herman. Antrenor: Nicolae Băban.
Timișoara: Vasile, Floriștean, Gădău – Moțățăianu 7, Moreau 5, Toacă 5, Troanță 5, Cosmescu 5, B. Stănescu 5, Goga 4, R. Stănescu 4, Duma 4, Dăescu 4, Turcitu 3, Brichisală 1, Matincă 1. Antrenor: Alexandru Nae.
SERIA G
AVATAR BRAȘOV – LPS TÂRGU MUREȘ 30-32 (17-17) Arbitri: Alexandru Constantin / Laszlo Gal
Brașov: Roșca, Stoica – R. Popa 7, R. Constantinescu 6, Șt. Popa 6, Darius Constantinescu 5, Donosa 4, David Constantinescu 2, Nica, Savu. Antrenor: Titus Donosa.
Tg. Mureș: Friciu, Haidu – Pușcaș 12, Holircă 6, Hărșan 4, Moldovan 4, Orban 3, Cojocaru 3. Antrenori: Alina Muntean, Claudiu Cociș.
JUNIOARE 3
SERIA A
CSS BACĂU – CSM DORNA VATRA DORNEI 49-20 (27-11) Arbitri: Carla Basso / Monica Belț
Bacău: Platon, Popa, Ciucă – Condurache 10, Mihăilă 8, Burlacu 8, Ariton 8, Cuc 6, Gabor 5, Dănilă 3, Gurămultă 1, Manolache. Antrenor: Georgiana Vîntu.
Dorna: Chiruță – Pașcan 8, Deac 7, Tudosia 3, Cârligeanu 1, Borș 1, Apachiței, Grosos, Vărăreanu, Dorca, Muogor, Brehuescu. Antrenor: Ovidiu Șucheană.
CSO BUHUȘI – CSO COMĂNEȘTI 36-8 (17-5) Arbitri: A. Costache / T. Maniga
Buhuși: Samson, Butnaru – Turcea 9, Andrei 6, Crăciun 5, Diaconu 4, Artene 3, J. Pristavu 2, Săndulache 2, Simon 1, Archip 1, R. Pristavu 1, Rotaru 1, Ferenț 1, Dornescu, Artenie. Antrenor: Eusebiu Tancău.
Comănești: Luca – Gloambeș 3, Ghenade 3, Coșa 2, Moise, Duma, Doliș, Matei, Corban, Anghel, Purcaru, Ardeleanu. Antrenor: Pavel Lescuț.
LPS SUCEAVA – LPS VASLUI 13-43 (11-22) Arbitri: Eduard Faur / Mihai Huțanu
Suceava: Bahna, Vîrvarei – Petruneac 7, Gîtman 2, Lahman 2, Semian 1, Ivan 1, Antipenco, Norocel, Bălan, Roman, Cunițchi, Solcan, Chiriazic, Ailenei, Dumitraș. Antrenor: Florin Ciubotariu.
Vaslui: Ionel, Stoleru, Tiplea – Macovei 9, Vartolomei 9, Eșanu 6, Tunaru 6, Ailenei 5, Calmuschi 4, Burcuta 1, Sava 1, Enache 1, Maticiuc 1, Chirosca, Moldoveanu, Zaharia. Antrenor: Gabriel Chirilă.
SERIA D
HC OMER CONSTANȚA – CSS MEDGIDIA 23-17 (12-6) Arbitri: Adrian Georgescu / Mihai Moldoveanu
Constanța: Constantin – Lazăr 7, Resid 7, Boboc 4, Chițac 2, Țapelea 2, Racovițan 1, Furtună, Grigore, Fulea, Cotea, Asan, Alim. Antrenori: Aihan Omer, Erkan Omer, Bogdan Tărășescu.
Medgidia: Naziru, Teican, Radu-Oprea – Carabaș 4, Marin 4, Eremia 3, Istrate 2, Bari 1, Burlacu 1, Mitroi 1, Dincă 1, Seifula, Bordei, Dumitrașcu, Turliu, Moise. Antrenor: Vlad Olar.
CSO OVIDIU – CSS TULCEA 31-15 (18-7) Arbitri: M. Damian / V. Olar
Ovidiu: Velișa, Rusu – Duțu 8, Libu 6, Cupeș 6, Constantin 5, Guliu 4, Oncescu 1, Fîntînă 1, Pîrvu, Tănase, Bălțatu, Zărnescu, Ghiban. Antrenor: Cristina Rusali.
Tulcea: Tudor, Partnoi – Tranulea 9, Țânțar 3, Vascu 2, M. Doroș 1, A. Doroș, Tudorache, Ciucescu, Gărvăneanu, Nichita. Antrenor: Lenuța Tranulea.
SERIA H
CSS FĂGĂRAȘ – CSS SFÂNTU GHEORGHE 48-6 (20-4) Arbitri: Adrian Avădăni / Răzvan Popovici
Făgăraș: Trîmbițaș, Moisuc, Ciorocan – Mija 11, Streza 9, Cerghizan 7, Ludu 5, Focaru 4, Grecu 3, Leancu 3, Oliniuc 3, Stoica 1, Beleanu 1, Breder 1, Kitaigorod, Toma. Antrenor: Răzvan Mateoniu.
Sf. Gheorghe: Denes – Kosa 2, Bodo 2, Gungl 1, Asztalos 1, C. Molnar, Solcoi, Matyas, M. Molnar, Kellan, Dragomir, Dobrita. Antrenor: Anett Kolumban.
SERIA I
CSC MOȘNIȚA NOUĂ – LPS BANATUL TIMIȘOARA 22-19 (13-9) Arbitri: D. Ghiocel / C. Râpă
Moșnița: Mingiuc, Kanyo – Marin 10, Coravu 5, Dumitru 3, Albu 3, Năstase 1, Gherman, Popescu, Andreiciuc, Soo, Avram, Nagy. Antrenor: Alina Marin.
Timișoara: Tătaru, Pasaliuc – Drăghia 8, Mathiesz 6, Versican 2, Lupuian 1, Lațcu 1, Periat 1, Butar, Burescu, Știrbu, Tărăbuță, Kovacs, Cloșcă. Antrenor: Adriana Bota.
CSC MILLENIUM GIARMATA – HC JIMBOLIA 36-27 (17-12) Arbitri: R. Ardelean / M. Botez
Giarmata: Radovan, Curelaru – Bălai 9, Pop 8, Gîrbaciu 5, Mecheș 5, Miloș 5, Rogojan 3, Streulea 1, Borza, Dumitru, Pîrău, Cîrciu, Băican. Antrenor: Gabriel Danciu.
Jimbolia: Bighiu, Takacs – M. Ilieș 7, Konya 7, Paliciuc 5, Cîrlig 3, I. Ilieș 2, Belu 2, Holovati 1, Stanomir, Moga.
HCS CÎTU TIMIȘOARA – UNIREA SÂNNICOLAU MARE 29-29 (18-16) Arbitri: A. Răducan / R. Torok
Timișoara: Marcu, Marin – Rada 12, Hegheduș 6, Rădoi 5, Gogoașe 2, Davidaș 2, Gurzu 1, Badea 1, Silaghi, Buzner, Dulca, Bara. Antrenori: Narcis Cîtu, Mirela Cîtu.
Unirea: Mihai, Șteflea – Mureșan 10, C. Voichița 6, Giurici 5, Mihai 3, Lupu 3, Nan 2, Grui, D. Voichița. Antrenor: Florentina Ilieș.
SERIA K
ACS ARIEȘUL TURDA – LPS TÂRGU MUREȘ 12-40 (3-20) Arbitri: F. Ramba / K. Ungar
Turda: Adi – Ciocan 5, Șomlea 2, Zahan 2, Pară 1, Sofia 1, Soporan 1, Bleanț, Todor, Greta, Fenesan, Copandean, Juliacsep, Kiss, Tudorin, Drăgan. Antrenor: Bogdan Brad.
Tg. Mureș: Balasz – Cibi-Miklos 12, Zegrean 7, Talas 5, Toth 5, Kalman 3, Stoica 2, Kovacs 2, Balazs 2, Vizi 1, Lăcătuș 1, Albu. Antrenori: Jozsef Vizi, Zita Biro.
JUNIORI 3
SERIA D
HC OMER CONSTANȚA – ARRUBIUM MĂCIN 29-37 (13-18) Arbitri: Daniel Bida / Vlad Olar
Constanța: Radu, Smărăndeanu – Necula 8, Pușcașu 7, Șteflea 4, Tudorașcu 3, Feizula 3, Popa 2, Calipetre 1, Berechet 1, Fumea, Teotoase, Militaru, Pancă, Moroșanu, Jugravu. Antrenori: Aihan Omer, Erkan Omer, Bogdan Tărășescu.
Măcin: Popescu, Tănase – Toader 12, Vlădilă 11, Vasile 4, T. Bulgaru 3, Constantin 3, Topoleanu 3, I. Bulgaru 1, Rădoi. Antrenori: Giani Chemaloglu, Yuksel Osman.
SERIA G
CSS SIGHIȘOARA – ACS VIPERS DEVA 27-25 (13-11) Arbitri: P. Coroban / F. Horoba
Sighișoara: Butoiu, Cristea – Lazăr 10, Hetea 5, Hritsch 5, Pintea 3, Stoica 2, Szederiesi 1, Tetiș 1, Ilisie, Edveș. Antrenor: Eduard Cristea.
Deva: Lencăutanu, Vikiszali, Limbianu – Tăbăcaru 11, Ursa 7, David Mokany 6, Iacob 1, Sărăndan, Pălimariu, Bustucel, Josan, Domokoș, Dronca, Darius Mokany, Lungu. Antrenor: Paul Truță.
SERIA H
SZEJKE ODORHEIU SECUIESC – TRICOLORUL BREAZA 34-23 (15-10) Arbitri: Ovidiu Petre / Karoly Szabo
Odorhei: Tanczos, Biro, Ferenc – Kocsis 9, Bodor 7, Vajda 4, Balogh 3, Jenei 3, Mathe 2, Jozsa 2, Peter 1, Kerekes 1, Bencze 1, Jakab 1, Agaston, Ambrus. Antrenor: Csongor Kopacz.
Breaza: Ionescu, Stroie – Dan 13, Flostoiu 3, Enoiu 2, Cofaru 2, Codău 2, Enoaie 1, Onisca, Prună. Antrenor: Adrian Manea.
Aveți foarte mare dreptate referitor la numărul de echipe în diferite serii din campionatul de juniori/junioare.