Liga Florilor / Bistrița îi administrează Buzăului prima înfrângere
Ultimul meci al rundei a zecea din campionatul primului eșalon feminin a opus la Buzău cele două Glorii din Liga Florilor, echipe de Top 4. Pe de o parte, gazdele care aveau punctaj maxim dar și multe indisponibilități în lot, de cealaltă parte aflându-se o echipă ce venea după un eșec usturător acasă cu CSM București. A fost un joc frumos, în care trei portari au ieșit în evidență: De Arruda și Dumanska de la Bistrița și Nenezic de la Buzău.
Astfel, cu De Arruda între buturi, oaspetele au controlat prima repriză, pe care au încheiat-o cu 5 goluri avans. Imediat după pauză, Nenezic a închis poarta gazdelor, iar Buzăul a egalat la 20 în minutul 43. Echilibrul a durat circa 7 minute, echipa ardeleană desprinzându-se în ultimele 10 minute cu Yulyia Dumanska excelentă în poartă. Gloria Buzău a suferit prima înfrângere în campionat în fața unei echipe bistrițene mai lucidă în momentele decisive și cu mai multe soluții pe bancă. Ultima etapă a anului 2022 se va disputa săptămâna viitoare.
SCM GLORIA BUZĂU – GLORIA BISTRIȚA-NĂSĂUD 26-31 (13-18) Arbitri: Bogdan Stark / Romeo Ștefan
Buzău: Kelemen, Nenezic – Burlachenko 6, Czeczi 5, Ilyina 4, Moroianu 3, Petrovic 3, Vasileuskaya 2, Blazevic 1, Keita 1, Zamfirescu 1, Stoleru, Prkacin. Antrenor: Adrian Chiruț.
Bistrița: De Arruda, Dumanska – Tamires 7, Bazaliu 6, Zulic 5, Dincă 3, Chintoan 3, Nikolic 2, Seraficeanu 2, Kpodar 2, Laslo 1, Pristăvița, Posavec, Marcu. Antrenor: Horațiu Pașca.
Evoluția scorului: 3-5 (min. 6), 6-7 (min. 12), 10-11 (min. 20), 11-16 (min. 23), 13-18 (pauză), 18-19 (min. 38), 20-20 (min. 43), 22-24 (min.49), 23-28 (min. 54), 26-31 (final).
Aruncări de la 7 metri (transformate): 7 (5) – 6 (5).
Eliminări de 2 minute: 4-4.