Bent Dahl: Cum adică gazdele au voie cu tobe iar oaspeții nu ? Unde e logica ?
Antrenorul echipei SCM Râmnicu Vâlcea a răbufnit la conferința de presă de după meciul de cupă de la Bistrița. Bent Dahl a fost foarte nervos deoarece, conform spuselor sale, suporterii vâlceni nu au făcut deplasarea fiindcă bistrițenii le-au comunicat că nu li se va permite accesul în sală cu tobe și steaguri.
Atmosfera a fost uimitoare, doar că a lipsit un lucru. Regulile în handbalul românesc sunt foarte ciudate. Galeria gazdelor are voie cu tobe în sală iar cea a oaspeților nu. Unde este logica? Dacă dorim să creăm o atmosferă frumoasă la meciuri, trebuie să oferim aceleași condiții ambelor părți. Pentru mine e incredibil. Azi sunt foarte trist din cauza situației suporterilor și nu doar a suporterilor noștri, ci a celor din toată țara. Handbalul nu e pentru antrenori și jucători, ci pentru toată lumea, dar aici suntem omorâți de reguli. Și nu e vorba de existența lor, ci de faptul că niciodată nu știi ce reguli noi apar mâine. Nu mai înțeleg nimic, dar eu sunt doar un simplu norvegian. Bent Dahl