VIDEO / Rezultat viciat la Vaslui, în campionatul junioarelor 3

Din păcate, fazele controversate din finalurile de joc continuă să apară, iar de data aceasta am primit un video din campionatul junioarelor 3. La Vaslui, LPS din localitate a întâlnit-o pe CSM Galați. Clipul începe cu golul echipei oaspete, prin care a luat conducerea cu 25-24. Gazdele repun, unul din antrenorii gazdelor cere time-out iar de la masa oficială se fluieră și chiar se arată time-out (priviți cu atenție în stânga imaginii). Acțiunea continuă, deși e clar că jocul era întrerupt, mingea intră în poartă, se vede cum arbitrul de la centru (Eduard Faur) arată că nu e gol valabil iar colegul său (Mihai Huțanu) indică gol. Din păcate, clipul se oprește aici, însă se pare că oficialii de masă au ”uitat” să le comunice arbitrilor că au fluierat time-out și golul a fost validat în condiții total neregulamentare. Foarte urât să faci așa ceva la acest nivel!

2 comentarii la „VIDEO / Rezultat viciat la Vaslui, în campionatul junioarelor 3

  • 31/03/2023 la 12:01
    Permalink

    De ce numai acum spune-ți că este urat sa faci așa ceva la acest nivel?? Mai bine ați cere toată filmarea că sa vedeți cum s-a arbritat. De ce nu s-au trimis filmarea de înainte de golul oaspeților sa vedeți că interul de la LPS Vaslui a fost faultat și nu s-au dat nimic. Când era LPS Vaslui în atac și se dădea gol din fault se anula golul că sa se dea fault. Nu se știa ce sunt aia pași, ce este dublu dribling, ce este joc pasiv și tot așa mai departe. La cate meciuri au fost defavorizate fete le la LPS Vaslui nu ați mai venit să spune-ți că este urat sa se întâmple așa ceva la acest nivel. Este urat sa se întâmple așa ceva la orice nivel.

    Răspunde
  • 31/03/2023 la 14:23
    Permalink

    Unele fete de la Vaslui erau supărate că s-a cerut time-out….oare s-au simțit bine după ce au aflat că golul s-a considerat a fi regulamentar, fiind conștiente că de fapt jocul trebuia oprit înainte ca mingea sa intre in poartă?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *