CSU Suceava e noua campioană a juniorilor 1 / Imagini și declarații din ultima zi a turneului de la Focșani

Turneul final al juniorilor 1 s-a încheiat duminică, la Focșani, cu două finale pe cinste. Mai întâi a fost cea pentru medaliile de bronz, câștigată de CSS Sighișoara la limită în fața unei echipe gazdă care a plătit tribut semifinalei epuizante de sâmbătă seara. În orice caz, ambele echipe s-au luptat exemplar, într-o atmosferă fierbinte, și nu mult a lipsit să asistăm la prelungiri. Ardelenii s-au impus pe merit în fața unei echipe vrâncene bântuită de ghinion, cu două meciuri pierdute la un gol în două zile.

Finala mare a fost câștigată de marea favorită CSU Suceava dar, așa cum am anticipat, băieții de la CSM București n-au intrat pe teren să facă figurație, ci s-au luptat cât au putut și au menținut echilibrul timp de 50 de minute. Așadar, o finală frumoasă, gustată de spectatori, cu două echipe preocupate exclusiv de handbal și cu doi arbitri, Constantin și Gal, care n-au stricat spectacolul. Cu siguranță că scorul final este nedrept cu bucureștenii, o echipă greu încercată în acest sezon, prin plecarea antrenorului, e vorba de Daniel Anca.

În ce privește echipa campioană, acest titlu este unul plin de semnificații pentru suceveni. Este finalul apoteotic al primei generații de handbaliști crescute de Vasile Boca încă de la minihandbal, omul care trăiește ca nimeni altul meciurile pe margine, omul căruia i-au scăpat și câteva lacrimi pe final și căruia părinții și suporterii i-au scandat numele la final. E omul care l-a deturnat pe Daniel Stanciuc de la fotbal. Daniel Stanciuc, cel care și-a condus echipa spre titlu ca un adevărat lider și pe care transferul la Dinamo nu l-a schimbat cu nimic, el a dat totul pentru echipa care l-a adus unde este acum.

Înainte de a vă prezenta echipa turneului, precizăm cu amărăciune că NIMENI din conducerea federației nu a fost la Focșani la ultimul turneu final al multor viitori componenți ai naționalei. Era mai important Final Four-ul de la Budapesta, unde au jucat foaaaarte multe românce. În plus, după toate nefăcutele acestui sezon, federația a ținut să reinventeze la Focșani ordinea firească a premierilor, începând cu echipele și terminând cu echipa turneului, astfel încât a lipsit foarte puțin ca festivitatea să se transforme într-un fiasco. Dar așa e când ești prea fudul să-i întrebi cum se face pe cei care știu.

Meci pentru locurile 3-4: CSS SIGHIȘOARA – CSM FOCȘANI 31-30 (15-14)

FINALA: CSU SUCEAVA –  CSM BUCUREȘTI 40-32 (21-17)

Echipa turneului: Nikolas Vișan (portar, CSM Focșani), Cătălin Zarițchi (extremă stânga, CSU Suceava), Bogdan Voica (inter stânga, CSM București), Alex Horneț (centru, CS Medgidia), Alexandru Focșăneanu (pivot, CSU Suceava), Codrin Radu (inter dreapta, CSU Suceava), Sorin Grigore (extremă dreapta, CSU Suceava), Bogdan Oancea (apărător, CSM București).

Golgheter: Alexandru Golea (CSM Focșani).

MVP: Daniel Stanciuc (CSU Suceava).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *