Un fleac, ne-au tăvălit! Portugalia a făcut instrucție cu România la europenele de tineret

Poate că tonul festivist al unora după victoria de joi cu Islanda le-a sucit mințile handbalistelor românce, care or fi crezut că ajunge să intri pe teren ca să câștigi. Poate că staff-ul tehnic a fost incapabil să reacționeze eficient pe parcursul unui meci în care România a fost dominată categoric. Atenție, de Portugalia, nu de Ungaria sau Franța. Cert este că naționala feminină de tineret a suferit o înfrângere categorică, 30-36, iar șansele de calificare în primele opt s-au redus considerabil. Mai precis, e nevoie de o victorie la cel puțin 4 goluri cu Germania pentru a merge în grupele principale, dacă Portugalia nu se împiedică de Islanda. Sâmbătă e o zi de pauză în care acest meci trebuie pregătit temeinic. Are cine s-o facă? Vom vedea duminică.

PORTUGALIA – ROMÂNIA 36-30 (17-15)

România: Neagu, Cristea – Lixăndroiu 8, Mihai 6, Boiciuc 5, Romaniuc 3, Mohamed 3, Geamănu 2, Grigore 2, Florea 1, Rusneac, Pavel, Brîndușa, Groșan, Danciu, Borcan. Antrenori: Simona Maior-Pașca, Luminița Huțupan, Valentina Ardean-Elisei.

Rezultatele de vineri, 7 iulie

Grupa A: Olanda – Croația 34-26, Suedia – Elveția 35-31.

Grupa B: Islanda – Germania 30-31, Portugalia – România 36-30.

Grupa C: Serbia – Ungaria 26-32, Franța – Norvegia 31-24.

Grupa D: Macedonia de Nord – Danemarca 27-39, Cehia – Muntenegru 25-29.

Programul de duminică, 9 iulie

Grupa A (Pitești): Croația – Elveția (ora 13), Suedia – Olanda (ora 15.15).

Grupa B (Pitești): Portugalia – Islanda (ora 17.30), Germania – România (ora 19.45).

Grupa C (Mioveni): Ungaria – Norvegia (ora 17.30), Franța – Serbia (ora 19.45).

Grupa D (Mioveni): Danemarca – Muntenegru (ora 13), Cehia – Macedonia de Nord (ora 15.15).

Foto: Facebook FRH.

3 comentarii la „Un fleac, ne-au tăvălit! Portugalia a făcut instrucție cu România la europenele de tineret

  • 08/07/2023 la 08:34
    Permalink

    S-a vazut de la Trofeul Carpati ca nu stim sa ne aparam. Poveste veche. Atac simplist, i-o dam lui Lixandroiu sau Boiciuc, sa faca ele ceva. Lipsa de metoda coerenta, eficienta si verificabila la nivelul de copii si juniori (manuale de antrenament, analiza jocului, antrenament individualizat, etc.). Superficialitate si dezinteres de jos si pana sus. Rezultatul se vede.

    Răspunde
  • 08/07/2023 la 11:16
    Permalink

    Nu știu de ce ne-am entuziasmat atât după Trofeul Carpați, după,,amicalul”cu Islanda când s-a văzut clar că nu avem o idee clară de joc, se joacă la ce o ieși, dacă Lixandroiu nu face cu finalizare 85% din acțiuni suntem gata,apărarea cea mai penetrabila ,iar aseară poartă a fost goală ,nu văd nimic care să-mi dea speranțe!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *