Victorie mare pentru CSM Constanța în Liga Europeană

CSM Constanța a obținut marți seara a doua victorie consecutivă în grupa H a Ligii Europene masculine. Constănțenii au jucat pe teren propriu cu favorita grupei, vicecampioana Portugaliei și sfertfinalista ediției trecute a competiției, Sporting Lisabona, impunându-se la limită, scor 29-28.

Gazdele au intrat greoi în joc, iar repunerile rapide ale portughezilor le-au adus un avans de 4 goluri în minutul 5, scor 5-1. George Buricea a cerut time-out, iar echipa sa s-a apropiat la 6-7 în minutul 12 și a egalat la 12 în minutul 25. Oaspeții au intrat cu avantaj minim la pauză, 16-15, iar în repriza secundă s-a mers cap la cap, Constanța trecând la conducere în minutul 48, 24-23. Intervențiile lui Dan Vasile i-au adus pe constănțeni de două ori în situația să se desprindă la două goluri, însă acest lucru nu s-a întâmplat, astfel încât în ultimul minut s-a intrat la egalitate, 28-28, cu Sporting în atac.

O intercepție și un contraatac fulgerător fructificat de Ravnic i-a adus pe dobrogeni în avantaj cu circa 40 de secunde înainte de final. Oaspeții au cerut time-out, însă Constanța s-a apărat excelent, reușind să recupereze o nouă minge, a urmat un time-out și finalul exuberant, care a consfințit victoria pe cât de muncită, pe atât de meritată a constănțenilor. O victorie imensă, care o plasează pe CSM Constanța în fruntea grupei H. În etapa a treia, echipa pregătită de George Buricea va juca din nou acasă, pe 14 noiembrie, cu echipa poloneză Chrobry Glogow, învinsă marți pe teren propriu de Tatabanya cu 30-25.

CSM CONSTANȚA – SPORTING CP 29-28 (15-16) Arbitri: Ante Mikelic / Petar Paradina (Croația)

Constanța: Vasile, Rusu – Komogorov 8, Aliokhin 4, Nistor 3, Andrei 2, Ilie 2, Mourino 2, Nikolic 2, Stankovic 2, Ravnic 2, Drăgan 1, Chikovani 1, Caba, Căbuț, Vegar. Antrenor: George Buricea.

Sporting: Kristensen, Maciel – F. Costa 7, Cissokho 4, Oliveira 3, M. Costa 3, Thorkelsson 3, Araujo 2, Suarez 2, Salvador 2, Portela 1, Aregay 1, Vag, Gomes, Mocquais, Moga. Antrenor: Ricardo Costa.

Foto: Facebook CSM Constanța Handbal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *