Liga Zimbrilor / Luptă aprigă în subsolul clasamentului

Etapa a XV-a a Ligii Zimbrilor a programat șase partide vineri și sâmbătă, raportul victoriilor fiind de 4-2 pentru gazde. CSM Focșani a făcut o primă repriză excelentă pe terenul campioanei, unde a condus cu 17-11 în minutul 28. Dinamo a revenit și a întors rezultatul în repriza secundă și a obținut a cincisprezecea victorie consecutivă în campionat. Tot în repriza secundă s-a desprins și vicecampioana Minaur Baia Mare la Buzău, într-un meci în care gazdele au ratat nu mai puțin de cinci aruncări de la 7 metri.

CSM București s-a impus fără probleme la Sighișoara, la fel și Suceava pe teren propriu în fața celeilalte nou promovate, U Cluj-Napoca. Vasluiul lui ”Coco” Mihăilă a reușit o victorie foarte importantă acasă cu Steaua, la ”militari” debutând în calitate de antrenor principal Ionuț Georgescu, după plecarea francezului Stephane Plantin în țara natală. O altă echipă implicată în lupta pentru evitarea retrogradării, Poli Timișoara, a câștigat și ea pe teren propriu, cu CSM Bacău, astfel că vom avea o un final de campionat fierbinte vizavi de lupta pentru salvare.

Ultimul meci al etapei, Potaissa Turda – CSM Constanța, se va disputa duminică, de la ora 17.30, în direct pe Pro Arena.

DINAMO BUCUREȘTI – CSM FOCȘANI 31-26 (14-17) Arbitri: Claudiu Gorina / Florin Melencu

Dinamo: Cupara 1 gol, Heidarirad – Kukic 8, Akimenko 6, Kasparek 4, Kuduz 4, Buguleț 2, Negru 2, Cenic 1, Dedu 1, Racoțea 1, Ali Zein 1, Pascual, Stanciuc, Bokhan, Militaru. Antrenor: Xavier Pascual.

Focșani: Bucătaru, Marocico, Cloșcă – Simsar 5, Roșu 5, Makrishin 4, Rață 2, Pavlov 2, Golea 2, Mocanu 2, Eros 2, Miroiu 1, Trkulja 1, Popovici, Toboșaru. Antrenor: Dalibor Cutura.

HC BUZĂU – MINAUR BAIA MARE 25-30 (11-11) Arbitri: Theodor Șerbu / Andrei Vasilescu

Buzău: Komok, Tcaciuc – Mosic 12, Barros 4, Mitic 3, Ivancenco 3, Dumitrana 1, Malasinskas 1, Armanu 1, Broască, Meduric, Anton. Antrenor: Gabriel Armanu.

Minaur: Terekhov, Al-Khafadji – Cumpănici 9, Botea 6, Kotrc 4, Da Silva 4, Nagy 3, Vujovic 2, Kozakevych 2, Fotache, Ivanovic, Cip. Antrenor: Alexandru Sabou.

SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA – CSM BACĂU 28-24 (15-9) Arbitri: Radu Iliescu / Doru Manea

Timișoara: Stojkovic, Lazăr – Marjanovic 7, Pribanic 5, Trif 5, Sadoveac 3, Baican 3, Cîmpan 2, Ignat 2, Bran 1, Păiuș, Szabo, Chira. Antrenor: Mihai Rohozneanu.

Bacău: T. Stănescu, Grigoraș – Belchite 4, Dospinescu 4, Ushal 3, I. Stănescu 2, Serhel 2, Dobrincu 2, Ganchev 2, M. Bujor 1, G. Bujor 1, Virbauskas 1, Costea 1, Rogulski 1, Esteki, Brăescu. Antrenor: Leonard Bibirig.

CSU SUCEAVA – U CLUJ-NAPOCA 36-27 (20-14) Arbitri: Ionuț Cazan / Gesur Suliman

Suceava: Makaria, Podovei – Ștefan 8, Gavriloaia 7, Balazs 7, Mănescu 5, Tîrzioru 4, Csog 2, Loic 1, Bologa 1, Iordachi 1, Zarițchi, Vizitiu, Lupu, Bruj, Dascălu. Antrenor: Bogdan Șoldănescu.

Cluj: V. Coman 1 gol, Szopka, Baciu – Hossu 12, Hrimiuc 4, Nivard 4, Zahirovic 2, Makaria 1, Nosrati 1, Ostace 1, Adoreanu 1, C. Ghivil, Paul, Coroian, Kereki. Antrenor: Carmen Amariei.

CSM SIGHIȘOARA – CSM BUCUREȘTI 23-30 (9-15) Arbitri: Anton Drăgănescu / Silviu Rădulescu

Sighișoara: Țenghea, Niculai – Olteanu 8, Dobra 3, Asoltanei 3, Vancea 3, Santeiu 3, Olaru 1, Șomlea 1, Căpățînă 1, Teca, Călinescu, Csepreghi, Leordean. Antrenor: Marius Stavrositu.

București: Așanin, Shymanskyi – Da Silva 7, Voica 4, Mitu 4, Mihalcea 2, Schneider 2, Dodică 2, Nantes 2, Onyejekwe 2, Szeles 2, Rotaru 1, Nica 1, Duță 1. Antrenor: Eliodor Voica.

CSM VASLUI – STEAUA BUCUREȘTI 31-28 (16-15) Arbitri: Sebastian Mârza / Cristian Nedelea

Vaslui: Petrila – Acatrinei 13, Soare 4, Hușanu 4, Vucicevic 3, Dragon 2, Amihăesi 2, Ionescu 1, Pavel 1, Oancea 1, Popa, Szoke, Glendza, Chiratcu. Antrenor: Ovidiu Mihăilă.

Steaua: Iancu, Pașca – Milosevic 7, Ungureanu 4, Grbovic 4, Neagu 3, Tărîță 3, Mester 2, Mazilescu 2, Constantina 1, Șandru 1, Bizău 1, Burlacu, Ghionea. Antrenor: Ionuț Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *