HC Zalău e a cincea calificată în sferturile Cupei României feminine
Vineri, în capitală, s-a disputat al cincilea meci din cadrul optimilor de finală ale Cupei României feminine. HC Zalău a învins-o pe Știința București cu 32-28 și s-a calificat în sferturile de finală, acolo unde au mai ajuns Dunărea Brăila, CSM Târgu Jiu, Gloria Bistrița-Năsăud și Rapid. Sâmbătă, 17 februarie, se dispută alte două jocuri din optimi, CSM Slatina – Dacia Mioveni (ora 11) și SCM Gloria Buzău – Măgura Cisnădie (ora 17.30).
CSU ȘTIINȚA BUCUREȘTI – HC ZALĂU 28-32 (10-16) Arbitri: Adrian Georgescu / Mihai Moldoveanu
Știința: Anghel, Toma – Lăscăteu 8, Șerban 5, Cavlovic 5, Gîjulete 3, Leuștean 3, Gichevska 2, Bizău 1, Dăscălete 1, Căprar. Antrenor: Sorin Bîrză.
Zalău: Rus, Țăgean – Moisin 9, Ben Abdallah 6, Prycop 6, Gherghe 4, Lazic 4, Stamin 2, Bălăceanu 1, Mărginean, Toth, Naumenko. Antrenor: Gheorghe Tadici.