George Buricea: România nu-și permite să se debaraseze de niciun jucător
După anunțarea lotului de 20 convocat de noul selecționer al naționalei masculine, în spațiul public online s-au făcut mai multe comentarii despre alegerile lui George Buricea. Selecționerul a ținut să facă o serie de precizări.
În primul rând, vreau să spun că România nu-și permite să se debaraseze de niciun jucător. Opinia publică trebuie să știe că Nicușor Negru, Adrian Rotaru și Cristi Ghiță au decis să se retragă de la echipa națională și au anunțat federația în acest sens. Alexandru Ghivil era pe lista convocaților, dar s-a accidentat, din păcate, iar Javier Humet nu este 100% refăcut după accidentarea pe care a avut-o. Kuduz și Heidarirad au și ei unele probleme, dar vreau să menționez că, în măsura în care vor fi apți, ei vor fi convocați fără nicio problemă. George Buricea – selecționer România
Naționala masculină se va reuni duminică, 10 martie, la Brăila, acolo unde va disputa două jocuri de verificare cu Macedonia de Nord, pe 15 și 16 martie.
Foto: Facebook CSM Constanța Handbal.