Naționala masculină de tineret se reunește duminică

Echipa națională masculină de tineret are programată o acțiune de pregătire, care va începe duminică, 10 martie, la Timișoara cu reunirea lotului. După trei zile de antrenamente în municipiul de pe Bega, tinerii tricolori vor pleca în Polonia, unde vor susține două jocuri de verificare cu reprezentativa acestei țări, pe 15 și 16 martie.

Cu acest stagiu care începe la Timișoara în data de 10 martie, ne continuăm pregătirea pentru Campionatul European din această vară în Slovenia. În acest stagiu, alături de jucătorii care au mai fost prezenți în acțiunile noastre se regăsesc nume noi, jucători pe care îmi doresc să îi integrez în cadrul acestei echipe și pe care să îi evaluez în cele două meciuri amicale pe care le avem la finalul stagiului în Polonia contra echipei reprezentative. Oportunitatea de a juca meciuri amicale cu adversari bine cotați este benefică în evoluția jucătorilor și a noastră ca staff pentru a fi familiarizați cu adversarii de calibru pe care îi vom întâlni la Campionatul European. Adrian Petrea – selecționer România tineret 

LOT ROMÂNIA TINERET

Portari: Luca Berghoffer (Rhein-Neckar Lowen), Dragoș Podovei (CSU Suceava), Nikolas Vișan (CSM Focșani).

Linia de 9 metri: George Pințoiu (Potaissa Turda), Bogdan Voica (CSM București) Alexandru Golea (CSM Focșani), Bogdan Niculaie, Codrin Radu (CSU Suceava), Mihnea Toma (Steaua), David Noțigan (U Cluj-Napoca), Rareș Ștefan (CSM Constanța).

Extreme: Cătălin Zarițchi, Sorin Grigore (CSU Suceava), Kadir Murtaza (CSM Constanța).

Pivoți: Eduard Gheorghe (Steaua), Alexandru Focșăneanu (CSU Suceava), Bogdan Oancea (CSM București).

Antrenori: Adrian Petrea (principal), Ionuț Pușcașu (secund).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *