Minaur a câștigat prima manșă din sferturile Cupei EHF, calificarea se joacă în Austria
Minaur Baia Mare a câștigat sâmbătă seara prima manșă cu Bregenz, disputată în sala „Lascăr Pană”, contând pentru sferturile de finală ale Cupei EHF la handbal masculin. Echipa maramureșeană s-a impus cu 37-31 în fața ocupantei locului 4 din prima ligă austriacă și are șanse mari de calificare în semifinale. Vujovic, Botea și Kozakevych au fost cei mai buni marcatori ai lui Minaur, care a avut un parțial de 4-1 în ultimele 4 minute. Returul se va disputa sâmbătă, 30 martie, la Bregenz.
MINAUR BAIA MARE – BREGENZ HANDBALL 37-31 (17-14) Arbitri: Filip Fahner / Lukasz Kubis (Polonia)
Minaur: Buzogany, Terekhov, Al-Khafadji – Vujovic 9, Botea 8, Kozakevych 8 (4 din 7m), Da Silva 4, Nagy 2, Fotache 2, Cumpănici 2, Kotrc 2, Chiș, Cip, E. Pop, V. Pop, Ardelean. Antrenor: Alexandru Sabou.
Foto: Facebook CS Minaur Baia Mare – Ovidiu Dragomir.