S-au anunțat gazdelor turneelor finale în campionatele juniorilor 2 și 3, cu finalele la mijlocul săptămânii!

Federația Română de Handbal a comunicat în ce localități vor avea loc turneele finale ale handbalistelor și handbaliștilor juniori 2 și 3. Ne referim aici la turneele care vor desemna echipele campioane, cu speranța că, din sezonul viitor, sistemul competițional va fi modificat și toate echipele vor avea parte de turnee finale, însă cu indicarea exactă a locurilor pentru care se joacă. Asta pentru că și în acest an s-a tot vorbit de medalii sau chiar de „campioane” la nivelul „Speranță”, care înseamnă de fapt locul 19 sau chiar 25. Și fiindcă am ajuns la acest punct, sperăm că și adresele de chemare ale unor sportive pentru formarea de grupe la centrele de excelență nu vor mai conține sintagma „lot național”, fiindcă există cluburi aflate în Top 8 care nu au sportive la centre dar care pierd la punctajele aferente proiectelor depuse pentru finanțări din cauza acestor mențiuni false din convocări.

Revenind la turneele finale, junioarele 2 sunt cu siguranță cele mai norocoase, fiindcă vor juca în superba bază de la Bistrița, în perioada 1-5 iunie. Meciurile din grupele Valoare nu s-au încheiat, cele opt participante urmând a fi cunoscute la sfârșitul săptămânii. Până acum sunt deja calificate ACS Lucian Bute Galați, Rapid București, CSM Corona Brașov, ACS Transilvania Brașov și Gloria Bistrița-Năsăud.

Juniorii 2 vor lupta pentru titlu și medalii la Timișoara, acolo unde vor juca TEC, CSM București, Avatar Brașov, HC Buzău, CSU Suceava, LPS Suceava, Liceul Teoretic Liviu Rebreanu Turda și SCM Poli Timișoara. Turneul va avea loc în perioada 2-6 iunie.

Handbalistele junioare 3 vor disputa turneul final la Brăila, în perioada 25-29 mai. Echipele calificate sunt ACS Lucian Bute Galați, OK Sport Onești, CSM București, Rapid București, CSM Corona Brașov, ACS Transilvania Brașov, Gloria Bistrița-Năsăud și HCS Cîtu Timișoara.

În fine, handbaliștii juniori 3 vor juca turneul final în perioada 26-30 mai pe teren neutru, la Plopeni, ca urmare a ofertei depuse de AJH Prahova. Echipele calificate sunt CSU Suceava, LPS Vaslui, HC Buzău, Szejke Odorhei, TEC, ACS Ștefan Birtalan, SCM Poli Timișoara și Academia Minaur Baia Mare.

Ați remarcat, desigur, încă o „nefăcută” a administrației Din, care a reușit performanța să programeze, pentru prima oară în istorie, finalele campionatelor de juniori la mijlocul săptămânii!!!

Update: am fost informați că această programare a fost cauzată, pe de o parte, de faptul că Ministerul Educației a anunțat cu întârziere unele activități (ONSS, competențe), iar, pe de altă parte, de desfășurarea alegerilor locale și europarlamentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *