Liga Europeană / La câțiva centimetri de aruncările de departajare
Dinamo a pierdut și al doilea meci disputat la Hamburg, în Final Four-ul Ligii Europene masculine, 31-32 cu Rhein-Neckar Lowen. În fața unui adversar inferior valoric celor din semifinală, campioana României a făcut un joc mai bun decât sâmbătă, a avut marele merit de a lupta până la capăt, revenind pe final de la minus 5, însă a avut și ghinionul mai multor accidentări intervenite pe parcursul jocului – Negru, Kuduz, Kukic. ”În fața unor adversare de un asemenea calibru, dacă nu suntem în efectiv complet avem probleme. Eu oricum sunt mândru de echipa mea, de felul în care au luptat și consider că Dinamo a avut un sezon senzațional”, a spus Xavier Pascual.
Xavier Pascual a făcut o schimbare în lot față de semifinala cu Flensburg, Cenic în locul locul lui Humet și a început cu Cupara, Negru, Kuduz, Rosta, Militaru (Kukic în faza de atac), Kasparek și Akimenko. Lowen a făcut 2-0 în minutul 2, dar Kasparek a replicat cu o frumoasă aruncare la vinclu. Dinamo a egalat la 4 în minutul 6 după două goluri consecutive ale lui Rosta și a luat conducerea cu 6-5 în minutul 8 în urma unui contraatac fructificat de Akimenko. Lowen a revenit pe fondul unor erori ofensive ale ”câinilor”, pivotul Kohlbacher a înscris pentru 10-8 în minutul 15, Jacobsen a marcat pe contraatac pentru 12-8 în minutul 16 și Xavier Pascual a apăsat butonul de time-out. Pasqui a schimbat apărătorii centrali, introducându-i pe Bokhan și Racoțea, în timp ce Ali Zein a intrat în inter dreapta, înscriind următoarele 3 goluri ale campioanei României. Dinamo a egalat la 14 în minutul 24, după două acțiuni rapide, faza a doua și contraatac, finalizate de Racoțea și Kuduz și a fost rândul lui Sebastian Hinze să ceară time-out. În ultimele secunde ale primei reprize, Rosta a ratat de pe semicerc, iar Reichmann a stabilit scorul pauzei, 18-15 pentru Lowen. O primă repriză în care Dinamo a avut 45% procentaj de reușită în atac și 22% la portar.
”Câinii” au înscris de patru ori în primele șase minute ale reprizei secunde și s-au apropiat la 19-20, după golul lui Kasparek din minutul 36. Lazar Kukic a ieșit accidentat la umăr, iar Lowen a refăcut diferența de la pauză prin Kirkelokke, 24-21 în minutul 42. Diferența a crescut la patru goluri în minutul 46, apoi Alex Pascual a ratat un 7 metri și Reichmann a dus scorul la 28-23 pentru echipa germană în minutul 47. Dinamo a atacat 7 cu 6 și Stanciuc a adus-o pe Dinamo la 3 goluri în spatele lui Lowen în minutul 56, 28-31, Cenic a făcut 29-31, iar Akimenko a interceptat și a marcat pe contraatac pentru 30-31 în minutul 58. Finalul a fost dramatic, Dinamo a avut ultimul atac la 31-32, însă Spath a apărat aruncarea lui Cenic și ”câinii” au pierdut și finala mică, dar rămân cu consolarea că au dat golgheterul competiției, pe Andrii Akimenko.
DINAMO BUCUREȘTI – RHEIN-NECKAR LOWEN 31-32 (15-18) Arbitri: Andrej Budzak / Michal Zahradnik (Slovacia)
Dinamo: Cupara, Heidarirad – Rosta 6, Akimenko 5, Kasparek 5, Ali Zein 5, Kukic 3, Kuduz 2, Racoțea 1, Pascual 1, Stanciuc 1, Cenic 1, Bokhan 1, Militaru, Negru, Dedu. Antrenor: Xavier Pascual.
Lowen: Spath 1 gol, Birlehm – Kohlbacher 6, Kirkelokke 6, Reichmann 5, More 4, Knorr 3, Davidsson 2, Schefvert 2, Jacobsen 1, Groetzki 1, Andersen 1, Gislason, Zacharias. Antrenor: Sebastian Hinze.