Victorie cu Bosnia-Herțegovina la Trofeul Carpați pentru naționala masculină de tineret

Echipa națională masculină de tineret participă, în aceste zile, la Trofeul „Carpați „, turneu amical finanțat de autoritățile locale din Vaslui. În meciul de deschidere, selecționata pregătită de Adrian Petrea a întâlnit Bosnia-Herțegovina, echipă care nu e calificată în primele două divizii ale europenelor de tineret. Timorați și ezitanți în prima repriză, lucru oarecum firesc cauzat de lipsa meciurilor de verificare (așteptăm explicațiile federale savante pentru lipsa de jocuri a unei naționale care are turneu final peste două săptămâni), băieții noștri și-au îmbunătățit evoluția în repriza a doua, câștigând fără emoții. Sâmbătă, România va întâlni la Vaslui naționala de tineret a Poloniei în cel de-al doilea și ultimul joc de la Trofeul „Carpați”.

ROMÂNIA – BOSNIA-HERȚEGOVINA 30-26 (12-10) Arbitri: Constantin Bălan / Ionuț Savin

România: Berghoffer, Podovei, Cozmaciuc – Grigore 4, Voica 4, Pavlov 3, Radu 3, Oancea 2, Noțigan 2, Golea 2, Gheorghe 2, Focșăneanu 2, Sabou 2, Pințoiu 1, Niculaie 1, Zarițchi 1, Stanciuc 1, Armanu. Antrenor: Adrian Petrea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *