Impactul EURO 2024 în dezvoltarea fotbalului românesc
România a reușit să se califice la EURO 2024 pentru prima dată în ultimii opt ani. Lotul României, care a fost evaluat la cea mai mică valoare de piață dintre toate cele 24 de echipe calificate la EURO 2024, va evolua în grupe împotriva Ucrainei, în 17 iunie, Belgiei, în 22 iunie, și Slovaciei, în 26 iunie.
Calificarea tricolorilor la EURO 2024 a adus un val de entuziasm în țară printre suporteri și a trezit interes inclusiv când vine vorba de zona de pariuri online. Astfel, românii sunt cu ochii pe site-uri de pariuri sportive, precum Favbet, pentru a urmări cotele. Există interes și când vine vorba de performanțe trecute, componența echipelor și șanse de câștig.
Această prezență a României la Campionatul European de Fotbal nu se rezumă doar la pariuri sportive și la un puternic sentiment de apartenență, ci și la impactul pe care EURO 2024 l-ar putea avea asupra dezvoltării fotbalului românesc.
Federația Română de Fotbal primește 9.250.000 de euro din partea UEFA doar pentru simpla participare la EURO 2024. Acești bani se pot transforma ulterior în investiții care să se traducă într-o mai bună performanță a lotului de fotbal al României în cadrul competițiilor viitoare.
O parte din această sumă pe care Federația Română de Fotbal o primește se va îndrepta către bonusuri pentru conducerea Federației, membrii echipei administrative și fotbaliștii din cadrul lotului de la calificări. Ulterior, restul de bani se pot îndrepta către investiții în infrastructura sportivă, tehnologie și pregătirea fotbaliștilor.
România a ratat participarea la evenimente sportive importante ceea ce se traduce prin sume de bani pierdute. De altfel, cluburile de fotbal din România se bazează, în mare parte, pe investiții private, tocmai din cauza acestei imposibilități de a se califica și participa la astfel de evenimente. De exemplu, Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar, care a avut loc în 2022, a avut premii în valoare totală de 440 de milioane de euro.
Simpla participare la astfel de competiții internaționale poate ajuta fotbalul românesc să-și echilibreze balanța financiară și să înceapă să facă investiții care pot duce la performanță.
Lipsa tricolorilor de la astfel de evenimente majore este evidentă, în prezent. Potrivit Transfermarket, România are cea mai puțin valoroasă echipă din totalul participantelor la EURO 2024.
Astfel, valoare lotului național al României se traduce printr-o cotă de piață de 92,13 milioane de euro, cu cel mai valoros jucător, Radu Drăgușin, cotat la 25 de milioane de euro. În comparație, cea mai valoroasă echipă din cadrul EURO 2024 este Anglia, cu o cotă de piață care se ridică la valoarea de 1,52 miliarde de euro. Din lotul Angliei, cel mai valoros jucător este Jude Bellingham, cotat la 180 de milioane de euro, de aproximativ două ori mai mult decât întregul lot al României.
Prezența României la EURO 2024 nu se rezumă doar la suma pe care o primește din partea UEFA pentru simpla participare, ci și la potențiale sponsorizări mai mari, care ulterior se pot transforma și ele într-o mai bună performanță, după cum menționează și Cosmin Contra, antrenor în Arabia Saudită, la echipa Damac FC.
„Sperăm ca această calificare să fie benefică fotbalului românesc. Adică să aducă mai mulţi jucători la echipele puternice ale Europei, să aducă investiţii mai mari, sponsorizări mai mari. Nu ştiu dacă poate fi un nou început pentru fotbalul românesc, dar important e să nu ne oprim aici, la această calificare.
Investiţiile în fotbal trebuie să continue, bugetele cluburilor noastre care participă în cupele europene să fie mai mari şi atunci şi rezultatele vor fi mult mai bune.”, a spus Cosmin Contra, în cadrul unui interviu pentru Agerpres.
România este în Grupa E, alături de Belgia, Ucraina și Slovacia. Primul meci pe care tricolorii îl joacă în cadrul EURO 2024 este împotriva Ucrainei, o echipă care este cotată cu șanse mai mari decât România de a se califica mai departe în optimi în cadrul Campionatului. Meciul are loc în 17 iunie, începând cu ora 16:00, pe stadionul Allianz Arena, din Munchen.
Următorul meci al României este împotriva Belgiei. Acesta se desfășoară în 22 iunie, începând cu ora 22:00, și va avea loc pe stadionul Rhein Energie, din Koln. Ulterior, România va juca împotriva Slovaciei, în 26 iunie, începând cu ora 19:00, pe stadionul Waldstadion, Frankfurt.
Lotul României la EURO 2024 este următorul:
- Portari: Florin NIȚĂ, Horațiu MOLDOVAN, Ștefan TÂRNOVANU.
- Fundași: Andrei RAȚIU, Radu DRĂGUȘIN, Adrian RUS, Ionuț NEDELCEARU, Nicușor BANCU, Andrei BURCĂ, Vasile MOGOȘ, Bogdan RACOVIȚAN.
- Mijlocași: Marius MARIN, Alexandru CICÂLDĂU, Ianis HAGI, Valentin MIHĂILĂ, Darius OLARU, Florinel COMAN, Răzvan MARIN, Dennis MAN, Nicolae STANCIU, Deian SORESCU, Adrian ȘUT.
- Atacanți: Denis ALIBEC, George PUȘCAȘ, Daniel BÎRLIGEA, Denis DRĂGUȘ.
Campionatul European de Fotbal 2024 a început în 14 iunie și este programat să se termine în 14 iulie, când va avea loc finala. Turneul a debutat cu meciul dintre Germania și Scoția, de la Berlin. Meciul s-a terminat cu victoria Germaniei cu un scor de 5-1.
Premiile în bani oferite în cadrul EURO 2024 nu sunt deloc de ignorat:
- Premiul de participare: 9,25 milioane de euro;
- Victorie: 1 milion de euro;
- Egal: 500.000 de euro;
- Calificare în optimile de finală: 1,5 milioane de euro;
- Calificare în sferturile de finală: 2,5 milioane de euro;
- Calificare în semifinale: 4 milioane de euro;
- Prezența în finală: 5 milioane de euro;
- Câștigarea trofeului: 8 milioane de euro.