Victorie pentru Iryna Glibko!
Iryna Glibko a fost prezentă în această seară în Sala „Traian” din Râmnicu Vâlcea. Fanii vâlceni au omagiat-o pe îndrăgita handbalistă originară din Ucraina, care a decedat în această săptămână la vârsta de 34 de ani, din cauza unei boli incurabile. SCM Râmnicu Vâlcea – Dunărea Brăila, meciul vedetă al rundei inaugurale din Liga Florilor s-a desfășurat în acest context special, încărcat de emoții. Jucătoarele ambelor echipe au intrat pe teren cu tricouri cu chipul jucătoarei care a evoluat în campionatul României din 2012 și până în acest an. SCM Râmnicu Vâlcea este echipa la care regretata Iryna Glibko și-a încheiat cariera, iar fanii vâlceni au omagiat-o așa cum se cuvine. Un imens portret al handbalistei, însoțit de mesajul: „RĂMAS BUN, CĂPITANE!” a fost desfășurat în sala care a fost de-a lungul timpului martora marilor succese ale Vâlcii. Nu a lipsit momentul de reculegere care a precedat toate jocurile de handbal disputate în acest final de săptămână în România.
***
În prima repriză, Brăila a părut echipa mai bună, mai sudată, nu degeaba a surclasat Rapidul săptămâna trecută, în meciul pentru locul 3 de la Supercupa României. După paradele portarilor, ar fi trebuit să fie o diferență mult mai mare în favoarea oaspetelor, întrucât Kira Trusova și Elena Șerban au avut în total opt parade, în timp ce în poarta Vâlcii, Raluca Kelemen avea doar trei intervenții până în minutul 40. Mai mereu condusă pe tabelă, echipa lui Bent Dahl a luptat din greu să țină aproape, a speculat unele momente mai slabe ale brăilencelor și a trecut în avantaj chiar la două goluri, 13-11, în minutul 18. Dar la pauză, Brăila conducea cu două goluri diferență, 19-17.
Mult mai bine au stat lucrurile pentru Vâlcea în actul secund, început mult mai hotărât. Purtate pe val de un public fantastic, care poate rivaliza cu marile galerii ale echipelor din Capitală, vâlcencele au preluat inițiativa, au întors rezultatul și în minutul 47 aveau avantaj de patru goluri, scor 30-26, marcând cinci goluri consecutive, de la 25-26. Portarul Julie Foggea, intrată între buturi, a parat câteva mingi, care au ajutat Vâlcea să se mențină la conducere, la o diferență de siguranță.
Ultimele minute s-au desfășurat sub semnul echilibrului, în același ritm alert care a marcat meciul vedetă al etapei din Liga Florilor. În final a fost o victorie binemeritată a echipei gazdă, obținută cu sufletul, în fața unui public fantastic, cu gândul la una dintre cele mai iubite handbaliste care a îmbrăcat tricoul Vâlcii, IRYNA GLIBKO.
***
SCM RÂMNICU VÂLCEA – HC DUNĂREA BRĂILA 38-35 (17-19)
SCM RÂMNICU VÂLCEA: Ioana Raluca Kelemen, Julie Foggea, Teodora Diana Neagu – Julia Monica Maidhof (10), Daniela De Jong (10), Nathalie Hagman (5), Anniken Wollik (5), Ioana Rebeca Necula (3), Iryna Mokat (2), Mia Zschocke (1), Natașa Ljepoja (1), Alicia Toublanc (1), Alicia Gogârlă, Andreea Maria Bujor, Jovana Kovacevic, Charlotte Cholevova. Antrenor: Bent Dahl.
HC DUNĂREA BRĂILA: Kira Trusova, Elena Șerban – Mireya Gonzales (9), Daria Michalak (7), Kristina Liscevic (4), Costinela Raicea (3), Dejana Milosavljevic (3), Katarina Jezic (3), Maryia Kanaval (2), Simone Bohme (1), Diana Lixăndroiu (1), Meike Schmelzer (1), Andreea Cristina Popa (1), Daria Kovarova, Oana-Doina Borș, Corina Lupei. Antrenor: Jan Leslie Lund.
Au arbitrat: Ionuț Marian Cazan / Gesur Suliman (ambii București): Obs.: Marian Mărgărit.
În etapa viitoare, SCM Râmnicu Vâlcea va juca sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 17:30, în deplasare la CSM Corona Brașov, în timp ce Dunărea Brăila va disputa al doilea meci consecutiv în deplasare, duminică, 8 septembrie, de la ora 17:30, la HC Zalău.
Update: în ultimul meci al rundei inaugurale din Liga Florilor, Minaur Baia Mare – CSM Corona Brașov 26-24 (15-12).