CSM Tg. Jiu – Rapid, prefațat de antrenorul giuleștencelor, David Ginesta Montes
După victoria din prima etapă a Ligii Florilor, 30-22 cu Măgura Cisnădie, Rapid București joacă miercuri, 4 septembrie, de la ora 17:30, în deplasare la CSM Târgu Jiu. Vicecampioana României nu a strălucit în jocul de duminică după-amiază din Sala Rapid, iar antrenorul David Ginesta Montes și elevele sale se focusează acum pe al doilea meci de campionat, ultima repetiție cu public înaintea debutului în Liga Campionilor. Tehnicianul spaniol a prefațat jocul de mâine, din Gorj.
Ne așteaptă un meci greu la Târgu-Jiu dar avem nevoie de cele 3 puncte. E o săptămână importantă, începe și Champions League, dar cred că suntem pregătiți. După victoria cu Cisnădie cred că suntem mai bine, avem mai multă încredere în noi. Ne așteptăm la un meci foarte greu, echipa este susținută cu o atmosferă frumoasă la Târgu Jiu. Trebuie să fim atenți și concentrați tot meciul. Trebuie să ne întoarcem cu cele 3 puncte iar apoi să ne pregătim pentru meciul cu Buducnost. David Ginesta Montes
Rapid va debuta la finalul săptămânii în Liga Campionilor, meciul cu Buducnost fiind programat duminică, 8 septembrie, de la ora 17:00, la Sala Polivalentă din București.
Celelalte două reprezentante ale României în Liga Campionilor la handbal feminin, CSM București și Gloria 2018 Bistrița-Năsăud joacă marți, de la ora 17:30, în Liga Florilor. Bistrița joacă acasă cu CSM Buzău, iar campioana CSM București în deplasare la CSM Slatina.
Sursa foto: Facebook Fandbal Rapid București – Sabin Malisevschi