Cronică juniori III: CSȘ 2 București – ACS Olympic RFH
Prima etapă a ediției 2024 – 2025 a campionatului național de juniori III a adus față în față două echipe a căror ambiție de a accede în fazele superioare ale competiției este deja binecunoscută și confirmată în ediția trecută a campionatului prin prezența la turneul final Speranță. CSȘ 2 București, cu un lot mai experimentat, venea din postura de proaspătă câștigătoare a Turneului Fun Sports Cup de la Brașov, în vreme ce ACS Olympic RFH alinia o echipă cu mulți debutanți în competiția juniorilor III, dar hotărâtă să reediteze rezultatele bune din anul competițional precedent ale colegilor mai mari.
Partida a avut un început echilibrat, ambele competitoare fructificând aproape fiecare atac, astfel încât, în minutul 8, se înregistra scorul de 5-5. De la acest moment, însă, grație unei apărări mai eficiente și a unui plus de inspirație în fazele de atac, juniorii de la CSȘ 2 București au început să mărească, pas cu pas, diferența de pe tabela de scor, care în minutul 20 arăta 15-9, iar la finalul primei reprize 19-11.
După reluarea jocului, în prima parte a reprizei secunde, tinerii jucători de la ACS Olympic RFH dădeau impresia că pot recupera diferența de pe tabelă, pe fondul unei relaxări premature și a unor greșeli în serie comise de echipa adversă. Astfel, de la 25-17 în minutul 33 s-a ajuns la 26–22 în doar 4 minute. Chemați la ordine într-un time-out de către antrenorul Vladi Ionescu și beneficiind de numeroasele parade ale portarului Eduard Toma, jucătorilor de la CSȘ 2 București le-au fost necesare tot 4 minute ca să refacă diferența de 8 goluri pe care au avut-o la pauză, după care au redus din nou turația. Fluierul final a consemnat scorul de 31-26 pentru CSȘ 2 București.
A fost un meci tipic de început de campionat, disputat cu ardoare și angajament fizic, punctat pe ici, pe colo cu faze electrizante și goluri spectaculoase, dar și marcat de multe stângăcii și greșeli individuale în ambele tabere.
Echipa de arbitri nu a avut o sarcină prea complicată din punct de vedere al aplicării regulamentului, nota generală a jocului fiind caracterizată de fair-play.
Susținătorii celor două echipe au contribuit la crearea unei atmosfere plăcute în sala Lucian Grigorescu, iar faptul că au asistat la un spectacol sportiv plăcut a fost evidențiat de reprezentanți ai ambelor galerii.
Etapa a I-a, 21 septembrie 2024, Sala Sporturilor Lucian Grigorescu
CSȘ 2 București – ACS Olympic RFH
Scor final: 31 – 26 (19 – 11)
Arbitri: C. Ghesoiu (PH), I. Tița (B)
CSS 2 București: Eduard TOMA (22 intervenții – 2 la aruncări de la 7 m, 26 goluri primite), Vlad TIHU, Sasha TRĂISTARU (8 goluri), David GEAMBAȘU (6 goluri), Andrei ȘTEFAN (5 goluri), Ștefan POPA (4 goluri), Rareș CĂVESCU (4 goluri), Luca DAVID (3 goluri), Teodor VERESCU (1 gol), Ștefan DIMULESCU, Petru CIMPONERIU BUCIU, Radu MITCU, David MELEHAT, Teodor KOVACS. Antrenor: Vladi IONESCU.
ACS Olympic RFH: Marin ANGHEL (6 intervenții, 15 goluri primite), Ștefan MOVILĂ ( 1 intervenție, 3 goluri primite), Alin GHEORGHE (3 intervenții, 13 goluri primite), Sebastian CÂMPEANU (8 goluri, 3 din 7 m), Răzvan VIZITIU (6 goluri), Filip CIOBANU (5 goluri), Carlo MIRCEA (4 goluri), Octavian MANICA (3 goluri, 1 din 7 m), Ștefan CHIRA IONESCU, Rodrigues CIAMA FERREIRA, Andrei BĂDESCU, Darius VIȘAN, Matei VASILE, Nica DOBRIN, Rareș COSTICĂ, David PETRE. Antrenori: Natalia DUMITRU și Ionuț CIOBANU.
Radu Adrian CIMPONERIU