Champions League / Bistrița a pierdut pe terenul lui Ferencvaros

Gloria Bistrița-Năsăud a suferit sâmbătă cea de-a treia înfrângere consecutivă în grupa A din Champions League, 28-32 pe terenul liderei grupei, Ferencvaros Budapesta. Echipa bistrițeană a plătit tribut unei prime reprize foarte slabe (scor 10-18) pe ambele faze, cu 24% procentaj de reușită a atacurilor, 10% la poartă și 9 greșeli tehnice. În ce privește poarta, e greu înțeles cum a fost lăsată Ivana Kapitanovic o repriză întreagă în teren, în condițiile în care aproape orice minge pe poartă era gol. Faza ofensivă s-a bazat mai mult pe pozițional, previzibil și fără viteză.

Gloria a făcut o repriză secundă mult mai bună, în condițiile în care în poartă a intrat Arruda, ale cărei intervenții nu doar că au dat aripi echipei, dar au fost punctul de plecare pentru mai multe contraatacuri finalizate cu gol. Astfel, echipa bistrițeană s-a apropiat la 2 goluri, 27-29 în minutul 55, scor la care s-au irosit trei atacuri care ar fi putut-o apropia la un gol. E drept că primele două au fost oprite de erori mari de arbitraj, un fault în atac inexistent al Gretei Kacsor și un 7 metri neacordat pentru un fault clar la Tamires. Gazdele au fost mai lucide pe final și au câștigat la o diferență nedreaptă pentru Bistrița.

Gloria Bistrița-Năsăud rămâne cu 2 puncte după 4 etape, ocupă locul 5 în grupa A, iar sâmbăta viitoare, de la ora 17, va juca pe teren propriu cu Podravka Vegeta. Tot sâmbătă s-au jucat partidele Metz – Podravka 35-31 (18-18) și Krim Ljubljana – Storhamar 25-23 (11-12). Duminică, de la ora 17, se joacă CSM București – Nykøbing Falster Handbold.

FTC-RAIL CARGO HUNGARIA – GLORIA BISTRIȚA-NĂSĂUD 32-28 (18-10) Arbitre: Tatjana Prastalo / Vesna Balvan (Bosnia-Herțegovina)

FTC: Glauser (13/39) – Lekic 7/10, Dmitrieva 6/10, Malestein 5/7 (1/1 din 7m), Cvijic 4/4, Marton 4/5, Bolk 2/4, Kanor 2/5, Maslova 2/5, Edwige 0/2, Harsfalvi, Tomori, Klujber. Antrenor: Allan Pedersen.

Gloria: Kapitanovic (2/20), de Arruda (11/25) – Tamires 6/7, Nocun 6/7, Mbengue 6/8, Seraficeanu 4/6, Niombla 3/7, Nosek 1/1, Kacsor 1/3, Laslo 1/2, Bazaliu 0/3, Dincă 0/1, Kirdiasheva 0/1 (0/1 din 7m), Vukcevic 0/1, Delgado, Fujita. Antrenor: Florentin Pera.

Foto: eurohandball.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *