Champions League / Eșec categoric al Rapidului în Danemarca

Vicecampioana României a suferit duminică a doua înfrângere consecutivă în grupa B a Ligii Campioanelor, 32-39 în deplasare cu echipa daneză Team Esbjerg. Gazdele s-au aflat la conducere în permanență și s-au impus lejer în fața unei echipe rapidiste care a avut o eficiență a atacurilor de 34% și a comis nu mai puțin de 17 greșeli tehnice.

În prima repriză, adversara a profitat de multe din greșelile noastre, iar în debutul reprizei secunde noi nu am găsit cele mai bune soluții în jocul 7 contra 6. Oponentele noastre au purtat multe contraatacuri, care ne-au creat probleme, același lucru s-a încheiat și în meciul cu Ludwigsburg, deci e un capitol pe care trebuie să-l îmbunătățim. David Ginesta (antrenor Rapid)

Alte rezultate din etapa a IV-a a grupei B: Vipers Kristiansand – Odense Håndbold 26-24 (12-11), HB Ludwigsburg – Brest Bretagne Handball 26-33 (12-14). Rapid ocupă locul 6, cu 3 puncte, iar în runda următoare va juca din nou în deplasare, la Odense, pe 13 octombrie.

TEAM ESBJERG – RAPID BUCUREȘTI 39-32 (18-15) Arbitri: Yann Carmaux / Julien Mursch (Franța)

Esbjerg: Kristensen (5/20), Milling (4/15) – Rushfeldt 9/11 (4/4 din 7m), Reistad 9/14, Heindahl 5/5, Solberg-Isaksen 5/6, Jacobsen 3/4, Iversen 2/2, Petersen 2/2, Tranborg 2/4, Nielsen 1/1, Møller 1/3, Hansson 0/1, Haugsted 0/1. Antrenor: Tomas Axner.

Rapid: Ciucă (4/29), Duijndam (3/15) 1 gol – Janjusevic 9/12 (2/2 din 7m), Kassoma 7/8, Lopez 3/4, Ristovska 3/6, Polman 2/4, Grozav 2/4, Gorshkova 1/2, Korsos 1/3, Ostase 1/1, Fernandez 1/1, Hernandez 1/1, Kouyate 0/1. Antrenor: David Ginesta.

Foto: nhcfoto.dk.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *