Champions League / A patra înfrângere consecutivă pentru Bistrița, a patra victorie consecutivă a CSM-ului

Rezultate diametral opuse pentru cele două echipe românești care evoluează în grupa A a Ligii Campioanelor. Gloria Bistrița-Năsăud a suferit a patra înfrângere consecutivă, fiind învinsă la Bistrița de Podravka Vegeta cu 29-25. A fost prima victorie a echipei croate, care conducea în minutul 41 cu 21-8, în condițiile în care Bistrița a avut în prima repriză o eficiență a atacurilor de 18%. ”Am pregătit bine meciul, dar nu am respectat ce am pregătit”, a spus antrenorul Florentin Pera, citat de site-ul eurohandball.com.

GLORIA BISTRIȚA-NĂSĂUD – PODRAVKA VEGETA 25-29 (7-13) Arbitre: Malgorzata Lidacka / Urszula Lesiak (Polonia)

Gloria: Kapitanovic (8/20), de Arruda (5/20) – Fujita 6/8, Tamires 4/7, Delgado 4/8, Dincă 3/3, Bazaliu 2/2 (ambele din 7m), Kirdiasheva 2/4 (1/2 din 7m), Nocun 2/2, Mbengue 1/1, Niombla 1/6, Burlachenko 0/1, Laslo 0/1, Seraficeanu 0/1, Nosek 0/2, Kacsor 0/3. Antrenor: Florentin Pera.

Campioana CSM București și-a trecut în cont încă 2 puncte, după victoria obținută sâmbătă seara la Ljubljana, pe terenul unei echipe care avea maximum de puncte după 4 etape. Echipa bucureșteană a condus în permanență după minutul 5, iar portărița Moreschi a avut un aport esențial la victorie, cu 17 intervenții.

KRIM MERCATOR LJUBLJANA – CSM BUCUREȘTI 29-31 (15-19) Arbitri: Kristof Altmar / Marton Horvath (Ungaria)

CSM: Moreschi (17/45) – Omoregie 8/13, Arntzen 6/7 (3/4 din 7m), Neagu 5/11, Friis 3/4, Kobylinska 3/5, Grijseels 2/2 (ambele din 7m), Ostergaard 2/3, Smits 1/2, Jaukovic 1/2, Pasztor 0/1. Antrenor: Helle Thomsen.

În celelalte meciuri din grupa A, Nykobing – Storhamar 28-33 și Metz – Ferencvaros 24-19. După 5 etape, Metz conduce în clasament cu 9 puncte, urmată de Ferencvaros, Krim și CSM București, care au câte 8 puncte, Storhamar (3 puncte), Gloria, Podravka (ambele cu 2 puncte) și Nykobing (0 puncte). În etapa a șasea, CSM București joacă acasă cu Metz (20 octombrie, ora 17), în timp ce Gloria Bistrița-Năsăud va juca în deplasare cu Storhamar (20 octombrie, ora 15).

Foto: eurohandball.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *