Liga Europeană / Vâlcea a câștigat categoric returul din Slovacia

SCM Râmnicu Vâlcea a câștigat duminică seara și manșa a doua a turului 2 preliminar din Liga Europeană, în deplasarea de la Dunajska Streda, calificându-se fără probleme în turul premergător fazei grupelor. După 28-26 la Râmnicu Vâlcea, echipa olteană s-a impus cu 33-26 pe terenul campioanei Slovaciei la capătul unui joc pe care l-a început cât se poate de rău.

Vâlcencele au comis 6 greșeli tehnice în primul sfert de oră, Dunajska Streda conducea cu 9-4, iar Bent Dahl a cerut time-out pentru a pune ordine în jocul haotic al echipei sale. Obiectiv îndeplinit, Vâlcea recuperând diferența până la finalul primei reprize, intrând cu avans minim la pauză. Repriza secundă a fost o demonstrație de forță ofensivă a echipei vâlcene, care s-a calificat la pas în turul 3 preliminar al EHF European League. Acolo o așteaptă un adversar de un alt calibru, echipa maghiară Debreceni VSC, cu care va juca prima manșă acasă, pe 9/10 noiembrie.

HC DAC DUNAJSKA STREDA – SCM RÂMNICU VÂLCEA 26-33 (14-15) Arbitri: Zan Puksic / Miha Satler (Slovenia)

Vâlcea: Kelemen, Foggea, Neagu – Hagman 10 (1 din 7m), Wollik 5, De Jong 5, Necula 4, Cholevova 3, Elghaoui 2, Zschocke 1, Ljepoja 1, Toublanc 1 (din 7m), Mokat 1, Skrobic, Bujor, Grigore. Antrenori: Bent Dahl, Rasmus Poulsen.

Foto: Facebook SCM Râmnicu Vâlcea Handbal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *