Liga Florilor / Nou promovatele făcute KO, Corona Brașov a reușit a șaptea victorie consecutivă
Etapa a opta a Ligii Florilor a programat sâmbătă trei partide. Dimineață, HC Zalău și-a refăcut considerabil golaverajul în partida de pe teren propriu cu nou promovata CSM Slatina, scor 34-17. Nici cealaltă nou promovată n-a avut o soartă mai bună la Cisnădie, în fața Măgurii, chiar dacă pe banca Iașului a stat în premieră Lars Frederiksen. Cu siguranță că danezul nu-și va uita debutul în Liga Florilor, o înfrângere la 20 de goluri după o repriză secundă în care echipa lui a marcat doar 6 goluri.
Corona Brașov și-a continuat seria pozitivă, bifând la Târgu Jiu a șaptea victorie consecutivă, după un meci pe care l-a dominat. Mai important, însă, e faptul că două dintre jucătoarele propozabile pentru europene, Alisia Boiciuc și Bianca Curmenț, au avut evoluții foarte bune, care au adus-o pe Corona la egalitate de puncte cu CSM București și Gloria Bistrița-Năsăud.
Situația româncelor din lotul lărgit pentru europene, conform foilor electronice ale FRH:
Corona Brașov: Alisia Boiciuc – 38:13 minute, 6 goluri / 7 aruncări, a obținut o aruncare de la 7 metri, a provocat o eliminare de 2 minute, 2 greșeli tehnice; Bianca Curmenț – 46:10 minute, 14 intervenții / 36 aruncări (39%).
CSM Tg. Jiu: Alexandra Frățilescu-Gavrilă – 20:02 minute, 2 goluri / 3 aruncări, a obținut o aruncare de la 7 metri, a provocat 2 eliminări de 2 minute, o greșeală tehnică; Ana Ciolan – 46:56 minute, 2 goluri / 2 aruncări, a provocat o eliminare de 2 minute.
HC Zalău: Roberta Stamin – 47:01 minute, 4 goluri / 5 aruncări, a primit o eliminare de 2 minute.
Măgura Cisnădie: Alina Ilie – 42:24 minute, 9 goluri / 13 aruncări, 2 assist-uri, a primit o eliminare de 2 minute.
HC ZALĂU – CSM SLATINA 34-17 (15-7) Arbitri: Gherman / Moldovan
Zalău: I. Niță, Nastasă – Lazic 12 (5 din 7m), A. Niță 6 (3 din 7m), Stamin 4, Naumenko 3, Vintilă 2 (ambele din 7m), Bălăceanu 2, Mărginean 1, Jlezi 1, Andrița 1, Ben Abdallah 1, Vâlcan 1 (din 7m), Gherghe, Moisin. Antrenor: Gheorghe Tadici.
Slatina: Erbektaș, Micevska, Nagy – Mușat 4, Fulgoi 3, Radovic 3 (toate din 7m), Bozdoğan 3, Vasiliu 1, Premovic 1, Corovic 1, Boian 1, Sazdovska, Bogdanovici, Olaru, Matea. Antrenor: Attila Horvath.
MĂGURA CISNĂDIE – CSM IAȘI 36-16 (16-10) Arbitri: Dudău / Dudău
Cisnădie: Pașca, Rajcic, Batinovic – A. Ilie 9, Radosavljevic 7, Roșu 6, Diagouraga 5 (3 din 7m), Lovric 3, Abed-Kader 2, Cusset 1, Sutranova 1, Lazea 1, Bardac 1, Vizuete, Tomescu, Toth. Antrenor: Victorina Bora.
Iași: Babovic, Khalili – Severin 4, Fonseca 3 (1 din 7m), Coman 3, Franusic 2, Florea 1, Mitrache 1 (din 7m), Jo Harang 1, Milojevic 1, Olaru, de Souza, Orșivschi, Trică, Prycop. Antrenor: Lars Frederiksen.
CSM TÂRGU JIU – CSM CORONA BRAȘOV 27-35 (12-16) Arbitri: Stark / Ștefan
Tg. Jiu: Nenezic, Chetraru, Balzinc – Simao 10 (7 din 7m), Zinatullina 4, Chiricuță 3, F. Ilie 3, Ciolan 2, Frățilescu-Gavrilă 2, Andriichiuk 2, Moldovan 1, Keita, Lopătaru, Petrovic, Chiriță. Antrenor: Liviu Andrieș.
Brașov: Curmenț, Gudelj – Krpez 8 (2 din 7m), Boiciuc 6 (1 din 7m), Iordachi 4, Lasm 4, Zivkovic 3, Carlos 3, Klikovac 3, Van Kreij 2, Neagu 1, Voica 1, Cavlovic, Vacariu, Dumitrașcu. Antrenor: Bogdan Burcea.
Foto: Facebook HC Zalău.