Cronică juniori 3 / Concordia Chiajna – CSS 2 București 21-24

Un meci dominat de la început până la final de echipa oaspete, CSS 2 București. Un joc interesant, antrenant, cu multe faze de poartă, care au menținut treaz interesul susținătorilor din tribune. Singurul moment în care gazdele au avut avantaj pe tabela de marcaj a fost în primul minut al jocului, când au condus cu 1-0. După aceea a urmat o suită de goluri marcate de juniorii de la CSS 2 București, astfel încât în minutul 5 tabela indica deja 5-1 pentru oaspeți. Diferența de 3-4 goluri s-a menținut până în minutul 19, când scorul ajunsese la 8-12, după care a urmat o serie de 5 goluri ale tinerilor handbaliști de la CSS 2, care au încheiat repriza cu un confortabil 17-8.

Începutul celei de a doua reprize a marcat o încercare de revenire a echipei din Chiajna, care a reușit să marcheze în două atacuri succesive, fără să primească gol. Antrenorul echipei oaspete, la adăpostul diferenței liniștitoare de pe tabelă, a rulat aproape tot lotul avut la dispoziție, dar, chiar și așa, echipa sa a reușit să mențină o diferență de 5-6 goluri, până în minutul 42, când se înregistra scorul de 22 – 16. Din acest moment, gazdele, mai concentrate pe faza de atac și mai atente în apărare, au reușit să înscrie 4 goluri și să primească doar unul, aducând scorul la 23-20 în minutul 45.

Ultimele patru minute de joc au fost deosebit de tensionate, cu ratări de ambele părți și cu o evidentă dorință a gazdelor de a obține măcar un scor egal. Din păcate pentru ei, adversarii au reușit să marcheze suficiente goluri care să le asigure victoria și care să îi mențină pe prima poziție a clasamentului seriei E. Scorul final de 24-21 pentru CSS 2 București nu a reflectat decât parțial aspectul general al jocului, dar ilustrează combativitatea ambelor echipe.

Meciul s-a desfășurat, în general, într-o atmosferă de fair-play, astfel încât nici cuplul de arbitri nu a avut de soluționat faze prea complicate. Excepțiile s-au înregistrat în special repriza a doua, cu decizii în detrimentul ambelor echipe și mai ales la faza din minutul 44, când cei doi arbitri au sancționat cu cartonaș roșu un fault în atac, deși niciunul dintre ei nu a observat, cu claritate, cum s-au petrecut lucrurile și în condițiile în care existaseră deja faze mult mai aspre, care ar fi trebuit sancționate cu eliminări – în ambele tabere – și care au fost trecute cu vederea. Tot în categoria “scăpări” sau “lipsă de profesionalism” trebuie menționat numărul inacceptabil de mare de erori din raportul de joc, în care un număr nepermis de mare de goluri au fost trecute în dreptul altor sportivi decât cei care le-au marcat. Paradoxal, raportul de joc cuprinde multe detalii care sunt trecute adesea cu vederea de către scoreri (de exemplu, contabilizarea loviturilor de la 9 m), astfel încât sunt cu atât mai greu de înțeles erorile multiple din capitolul goluri marcate.  Pentru ilustrarea acestei situații, în caseta tehnică a meciului, am menționat numărul de goluri înscrise în realitate și, în paranteză, numărul de goluri înscrise în raportul de joc. Este o situație pe care am mai întâlnit-o, dar niciodată la asemenea proporții.

Puținii spectatori care au populat tribunele primitoarei săli din Chiajna au apreciat spectacolul sportiv și au contribuit la acesta, răsplătind cu aplauze și încurajări eforturile tinerilor sportivi.

Campionatul național de juniori III, Seria E, etapa a III-a, 16 noiembrie 2024, Sala Concordia din Chiajna

CS Concordia Chiajna – CSȘ 2 București 21 -24 (8 – 17)

Arbitri: Laurențiu JUGĂNARU (PH), Cosmin ȚURCANU (B)

CS Concordia Chiajna: Daniel LUPU (6 intervenții – 1 de la 7 m, 10 goluri primite), Gabriel DECULESCU (7 intervenții, 14 goluri primite, 2 din 7 m), Ionuț MANICEA – 9 goluri, 2 din 7 m (6 goluri în raportul de joc), Valentin ASANDEI – 7 goluri, 1 din 7 m (4 goluri în raportul de joc), Dragoș COSTEA BILEANU – 3 goluri (4 goluri în raportul de joc), Roberto MIHAI – 1 gol (4 goluri în raportul de joc), Luca FLOREA – 1 gol (1 gol în raportul de joc), Alexandru ISAC (1 gol în raportul de joc), Sebastian VASILESCU (1 gol în raportul de joc), Rareș CUMPĂNĂ, Ștefan LĂZĂRICĂ, Nectarie GEORGESCU, Dragoș LOVIN, Alexandru HĂINARU, Vlad Sandu.

CSS 2 București: Eduard TOMA (11 intervenții – 1 de la 7 m, 11 goluri primite – 1 de la 7 m), Vlad TIHU (1 intervenție, 10 goluri primite – 2 de la 7 m), Rareș CĂVESCU – 9 goluri (8 goluri în raportul de joc), Sasha TRĂISTARU – 4 goluri (2 goluri în raportul de joc), Andrei ȘTEFAN – 3 goluri, 2 din 7 m (4 goluri în raportul de joc) Luca DAVID 3 goluri (4 goluri în raportul de joc), David GEAMBAȘU – 2 goluri (4 goluri în raportul de joc), Eric CRISTEA 2 goluri (1 gol în raportul de joc), Albert NAE – 1 gol, (niciun gol în raportul de joc), Ștefan DIMULESCU (1 gol în raportul de joc), Mihai JUGĂNARU, David MELEHAT, Teodor KOVACS, Petru CIMPONERIU BUCIU, Ștefan POPA. Antrenor: Vladi IONESCU

Radu Adrian CIMPONERIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *